Germania ar trebui să le ofere cetăţenie tinerilor britanici care trăiesc pe teritoriul său, dat fiind faptul că în mare parte votanţii în vârstă din Anglia şi Ţara Galilor sunt cei care au optat pentru Brexit la referendumul de la 23 iunie, a declarat sâmbătă vicencancelarul german şi ministru al economiei Sigmar Gabriel, potrivit Reuters.
Marea Britanie a votat cu 51,9% în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. Rezultatul referendumului a evidenţiat mai multe falii, cum ar fi bătrâni vs. tineri sau Anglia şi Ţara Galilor vs. Scoţia şi Irlanda de Nord.
"De aceea nu ar trebui să ridicăm podul de legătură", a spus Gabriel la o conferinţă europeană la Berlin a formaţiunii sale, Partidul Social Democrat (SPD).
Vicecancelarul a mai afirmat că Germania ar trebui să se gândească la ce le-ar putea oferi tinerilor britanici şi a adăugat că SPD a fost întotdeauna în favoarea dublei cetăţenii.
"Haideţi să oferim (cetăţenie) tinerilor britanici care trăiesc în Germania, Italia sau Franţa, pentru a putea rămâne cetăţeni ai UE", a spus el.
Şi partidul Verzilor, aflat în opoziţie, a cerut ca Germania să facă astfel încât britanicii de pe teritoriul său să poată obţine obţine mai uşor paşaport german.
Volker Bouffier, premier al landului Hessen - unde se află capitala financiară a Germaniei, Frankfurt - a declarat pentru publicaţia Welt am Sonntag că 'un număr destul de mare de britanici' au aplicat pentru cetăţenia germană după Brexit.AGERPRES
Sigmar Gabriel: Germania ar trebui să le ofere cetăţenie tinerilor britanici de pe teritoriul său
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.458
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.458

402
FOTO Pierre Moscovici a primit Ordinul Național “Steaua României” în grad de Mare Ofițer: Sorin Cîmpeanu i-a înmânat distincția
402

3.857
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
3.857

8.209
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
8.209

4.174
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
4.174

4.050
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
4.050

66
Victor Negrescu cere Comisiei Europene cadru temporar de ajutor de stat pentru statele și companiile afectate de creșterea prețurilor la combustibili
66

8.421
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
8.421

195
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
195

2.716
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
2.716

626
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
626

1.698
UE pregătește intervenții pe piața energiei: Bruxellesul ia în calcul reactivarea planului de criză din 2022
1.698

1.833
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.833
















Comentează