Angelos Anastasiadis a fost demis din funcţia de selecţioner al naţionalei Greciei de către Federaţia elenă de fotbal, luni, la opt luni de la preluarea postului, a anunţat agenţia de presă Athens, citată de AFP.
Tehnicianul s-a întâlnit în cursul zilei de luni cu preşedintele federaţiei, Vangelis Grammenos, pentru a ajunge la un acord în privinţa rezilierii contractului. Anunţul oficial va veni în momentul în care cele două părţi vor ajunge la o înţelegere legată de indemnizaţia antrenorului, instalat în octombrie, când a semnat un contract pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă un an în caz de calificare la EURO 2020.
Cu Anastasiadis, 66 ani, pe banca tehnică, naţionala Greciei a obţinut doar două victorii în şapte meciuri, în campania pentru EURO 2020 având un egal şi două eşecuri.
Selecţionerul Greciei, Angelos Anastasiadis, a fost demis din funcţie
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

26
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României
26

129
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
129

74
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
74

72
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
72

35
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
35

33
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
33

2.230
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.230

18
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
18

5.409
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.409

75
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
75

95
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
95

33
Bianca Andreescu, out de la Charleston
33

34
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
34
















Comentează