Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a oferit pe piaţă în acest an un volum de 10 milioane metri cubi de lemn, în plus cu 500.000 de metri cubi faţă de programul anual, suplimentarea fiind aprobată de Consiliului de Administraţie al Romsilva pentru asigurarea necesarului de pe piaţa lemnului, potrivit declaraţiilor făcute de directorul general al RNP - Romsilva, Daniel Nicolăescu, potrivit Agerpres.
"Din acest volum, în primele 11 luni ale anului au fost oferiţi agenţilor economici de profil, ca masă lemnoasă pe picior, un volum de 6,13 milioane metri cubi, fiind adjudecaţi 5,53 milioane metri cubi, la preţul mediu de 326,95 lei/m.c.. Menţionăm că preţul mediu de pornire în cadrul licitaţiilor a fost de 197,45 lei/m.c. De asemenea, au fost oferiţi agenţilor economici şi un volum de circa 1,1 milioane metri cubi de lemn fasonat, recoltat prin mijloace proprii sau prin contracte de prestări servicii cu operatori atestaţi în activitatea de exploatare forestieră. În primele 11 luni, a fost adjudecat un volum de 1 milion metri cubi lemn fasonat, la preţul mediu de 595 lei/m.c.", a precizat Daniel Nicolăescu.
La aceste cantităţi se mai adaugă circa două milioane metri cubi de lemn pentru foc livrat, până la finalul anului, direct populaţiei.
Şeful Romsilva a precizat că iniţiativa sa de a suplimenta cu 500.000 de mc volumul de lemn pus pe piaţă a fost una corectă, fiind o măsură care se impunea pentru a preîntâmpina o criză a lemnului de foc.
"Dacă faceţi o corelaţie între preţul mediu de pornire de 197,45 lei metru cub şi preţul de adjudecare a masei lemnoase, care este undeva mult mai sus şi care se datorează condiţiilor de piaţă, deci în niciun caz nu este impus de noi. Considerăm că a fost o iniţiativă foarte bună, corectă şi o măsură care se impunea, cea pe care am gândit-o şi am luat-o în ceea ce priveşte suplimentarea volumului de lemn cu 500.000 de metri cubi de masă lemnoasă pusă pe piaţă şi aceasta a făcut ca să preîntâmpinăm o criză a lemnului de foc. Deci, România nu s-a confruntat până în prezent cu o criză a lemnului de foc şi suntem convinşi că în continuare vom face faţă provocărilor", a subliniat Nicolăescu în data de 21 decembrie într-o întâlnire cu presa.
Pentru 2023, reprezentantul Romsilva a precizat că regia va avea obligaţia, conform prevederilor Codului silvic, ca 50% din volumul de lemn pus pe piaţă să fie fasonat, ceea ce înseamnă "o mare provocare".
"În conformitate cu prevederile Codului silvic avem obligaţia ca 50% din volumul de lemn pus pe piaţă să fie fasonat. 50% din 10 milioane de metri cubi cât avem prevăzut pentru anul 2023 înseamnă 5 milioane de metri cubi va trebui să punem pe piaţă ca lemn fasonat. Este o mare provocare pentru noi, sperăm să îi facem faţă. Ne-am organizat, am luat măsuri în acest sens. Cu toate acestea, anul acesta am reuşit ca volumul de lemn pus pe piaţă ca fasonat să fie undeva 40%, adică în jur de 4 milioane de metri cubi, iar diferenţa de 10% înseamnă 1 milion de metri cubi, ceea ce este un volum însemnat", a punctat directorul general al RNP - Romsilva.
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.
Şeful Romsilva: Avem obligaţia ca 50% din volumul de lemn pus pe piaţă în 2023 să fie fasonat
Explorează subiectul
Articole Similare

2
VIDEO Jandarmii au confiscat materiale pirotehnice vândute ilegal la o trecere de cale ferată din Vâlcea
2

15
Accident teribil pe DN 56: Doi bărbați au murit după impactul dintre un camion și un autoturism
15

13
Intervenție a jandarmilor montani în Hunedoara, după ce o mașină a ajuns într-o râpă
13

32
Doi bărbați, prinși de jandarmii prahoveni în timp ce capturau ilegal păsări sălbatice
32

3.825
Modificare importantă pentru angajați: Guvernul a decis ca prima zi de concediu medical să nu fie plătită
3.825

3.234
VIDEO Ministrul Oana Țoiu, anunț despre românii afectați de accidentul de telecabină din Italia
3.234

49
Tragedie în Caraș-Severin: O femeie a murit, iar fiica ei a suferit arsuri în urma unui incendiu
49

37
MAE, atenționare de călătorie pentru Marea Britanie: Perturbări semnificative ale traficului în Tunelul Canalului Mânecii
37

222
VIDEO Trafic de coșmar pe Valea Oltului: Blocaje cauzate de TIR-uri staționate pe șosea și de ninsoare
222

2.485
Turcescu atacă OUG privind muncitorii străini, „între cozonaci și cârnați”: riscă să transforme lipsa de forță de muncă într-o vulnerabilitate națională
2.485

5.571
Bolojan renunță la lovitura pregătită împotriva veteranilor și văduvelor de război (surse)
5.571

18
Risc de avalanşe în zona montană a județului Vâlcea: Salvamontiştii recomandă turiştilor să fie prudenţi
18

15
Risc crescut de avalanșă în Munţii Făgăraş: Salvamontiștii îi sfătuiesc pe turişti să evite traseele expuse
15

















Comentează