Începând cu luna martie, primele roșii românești vor apărea la tarabe, însă prețul lor va fi un adevărat șoc pentru cumpărători. Din cauza cheltuielilor mari, producătorii estimează că un singur kilogram se va vinde cu o sumă uriașă, cuprinsă între 70 și 100 de lei.
Primele roşii românești vor fi disponibile din martie, dar la preţuri considerabile. Ion Păunel, legumicultor din bazinul Oltului, spune că anul trecut a fost unul de referință pentru cultura de tomate în spații protejate, primele cantități fiind scoase la vânzare în intervalul 15–20 martie, informează Capital.
Roșiile extratimpurii ar putea ajunge la consumatori cu 70–100 lei/kg
În 2025, prețul la producător a fost de 42–48 lei/kg, iar după trecerea prin intermediari, în piețe roșiile s-au vândut cu 65–75 lei/kg. Pentru 2026, costurile mai ridicate de producție ar putea duce prețul la poarta fermei între 45 și 55 lei/kg, iar după distribuție, roșiile extratimpurii ar putea ajunge la consumatori cu 70–100 lei/kg.
„Aceste prețuri vor fi doar la tomatele extratimpurii care vor ieși în luna martie, când în alți ani abia ne gândeam să plantăm. Tocmai de aceea le numesc un lux, sunt ca cireșele. Vrei să mănânci cireașă în martie, o plătești. Vrei să mănânci tomată în martie, o plătești”, a explicat Ion Păunel.
Explicații pentru preţurile exagerat de mari
Fermierii din bazinele legumicole Olt, Matca și Buzău avertizează că lipsa zilelor însorite afectează dezvoltarea culturilor. Din decembrie și până în prezent, spun aceștia, au fost foarte puține zile cu soare, iar plantele nu cresc și nu leagă rod în ritmul obișnuit.
Unii estimează că prețul de pornire la producător ar putea fi între 40 și 48 lei/kg, urmând ca la tarabă să se dubleze: „Din decembrie până acum n-am avut 7-8 zile de soare adunate. Plantele nu cresc, nu înfloresc, nu leagă rod”.
Costache Radu, legumicultor din Matca, consideră că prețurile foarte mari nu sunt accesibile majorității cumpărătorilor, chiar dacă există clienți dispuși să plătească pentru produse extratimpurii.
Anul trecut, primele roșii din piața locală s-au vândut cu 24 lei/kg pentru o perioadă scurtă. În acest an, estimează că le va scoate la vânzare spre finalul lunii martie, la un preț ușor mai ridicat.





























Comentează