Şedinţă CGMB: Proiectul privind diminuarea facturilor la termie în cazul nerespectării parametrilor contractuali, pe ordinea de zi

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 13-03-2026 07:09

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc vineri, de la ora 10:00, într-o şedinţă extraordinară convocată de grupurile PSD şi PUSL, relatează agerpres.

 

Pe ordinea de zi a şedinţei figurează proiectul conform căruia bucureştenii vor avea dreptul la facturi diminuate în cazul în care energia termică furnizată nu se încadrează în parametrii contractuali.

Potrivit celei de-a doua propuneri, Primăria Sectorului 4 ar putea păstra în administrare o serie de bulevarde preluate anterior de la Primăria Capitalei, până la amortizarea investiţiilor realizate.

În debutul şedinţei ar urma să aibă loc depunerea jurământului pentru preluarea mandatului de consilier municipal de către Georgiana Diţă (REPER).

Pe ordinea de zi suplimentară ar putea fi introduse alte 35 de proiecte de hotărâre. Mare parte dintre acestea nu au ajuns să fie dezbătute în şedinţele CGMB anterioare, din cauza lipsei de cvorum.

Printre acestea se numără proiectul privind achiziţionarea de servicii de audit extern pentru evaluarea situaţiei financiare, operaţionale şi manageriale a STB şi a Companiei Municipale Termoenergetica. Proiectul a fost respins de CGMB pe 29 ianuarie.

Primăria Sectorului 1 va fi împuternicită să achiziţioneze mai multe imobile situate în bulevardul Bucureştii Noi nr. 245, pe malul Lacului Străuleşti, în vederea amenajării unei baze de agrement şi a unor spaţii verzi destinate realizării proiectului "Promenada Verde".

Consiliul General urmează să aprobe exproprieri în valoare totală de 75,8 milioane lei pentru reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză - şoseaua Pipera, în baza unei alte propuneri de pe ordinea de zi.

Tariful de bază pentru închirierea locuinţelor convenabile ar urma să crească la 8 lei/mp, conform altui proiect de pe ordinea de zi. Acest tarif va fi înmulţit cu coeficientul zonei, care va fi: 3,5 pentru zona A, 2,5 pentru zona B, 2 pentru zona C şi 1,5 pentru zona D.

Administraţia Străzilor ar urma să încheie un parteneriat cu Asociaţia HaicuBicla, în vederea amplasării de mobilier urban specific deplasării cu bicicleta în zece locuri din Capitală. Potrivit proiectului, mobilierul va include staţii self-service, rasteluri sau suporturi, elemente uşoare de parcare.

Ordinea de zi ar putea fi suplimentată şi cu proiectul care reglementează mai strict utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

Un alt punct vizează consolidarea seismică şi creşterea eficienţei energetice pentru un bloc cu şase etaje din strada Domniţa Anastasia nr. 15. Lucrările vor fi finanţate prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, cu 27,5 milioane lei.

Google News
Comentează
București
Temperatură-1°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri