Secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Saeb Erekat, se află într-o stare gravă de sănătate, fiind în aşteptarea unui transplant pulmonar, transmite marţi agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Veteranul negocierilor dintre palestinieni şi israelieni, în vârstă de 62 de ani, suferă de fibroză pulmonară într-un stadiu avansat şi foloseşte un aparat de oxigen pentru a respira şi a se putea deplasa pe distanţe minime, au menţionat pentru EFE surse palestiniene care au dorit să li se păstreze anonimatul.
Şeful serviciilor palestiniene de informaţii, Majid Faraj, a fost desemnat neoficial de preşedintele Autorităţii palestiniene Mahmoud Abbas ca succesor al lui Erekat în funcţia de negociator-şef al palestinienilor, pentru momentul când acesta nu-şi va putea îndeplini atribuţiile.
Faraj a fost primul oficial palestinian primit de administraţia preşedintelui american Donald Trump şi a participat la reuniuni cu trimisul special al acesteia în regiune, Jason Greenblatt.
Surse palestiniene au confirmat că Erekat se află pe lista de aşteptare pentru transplant în diferite ţări, între care SUA, Israel şi Germania. Potrivit ziarului israelian Yediot Aharonot, secretarul general al OEP este tratat de medici israelieni.
Secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, grav bolnav, aşteaptă un transplant pulmonar (surse palestiniene)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

69
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
69

2.106
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.106

56
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
56

15
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
15

63
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
63

661
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
661

83
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
83

2.493
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.493

31
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
31

5.075
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.075

67
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
67

1.636
Alarmă în partidul Reform, al lui Nigel Farage: legăturile cu Andrew Tate riscă să alunge alegătorii
1.636

5.165
VIDEO Trump: „Prinţul moştenitor saudit nu credea că va trebui să mă pupe-n fund”
5.165
















Comentează