Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a considerat imorală şi stupidă acapararea vaccinurilor anti-COVID-19 de către ţările bogate şi a spus că această situaţie favorizează apariţia unor noi variante virale potenţial periculoase, informează AFP.
Inegalitatea în privinţa accesului la vaccinuri "este cel mai bun aliat al pandemiei de COVID-19", a declarat Antonio Guterres într-o conferinţă de presă la care a participat şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
"Ea permite variantelor să se dezvolte liber, condamnând omenirea la milioane de decese suplimentare şi prelungind încetinirea economică", a adăugat Secretarul General al ONU.
"A nu avea o distribuţie echitabilă a vaccinurilor nu reprezintă doar o chestiune imorală, ci şi una stupidă", a continuat el.
La începutul acestui an, OMS a cerut ca fiecare ţară a lumii să vaccineze cel puţin 10% din populaţia sa până la sfârşitul lunii septembrie. "56 de ţări nu au reuşit acest lucru, dar nu din vina lor", ci din cauza lipsei de vaccinuri, a completat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
OMS doreşte de acum înainte ca 40% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la sfârşitul acestui an şi 70% până la jumătatea anului 2022.
"Pentru a atinge aceste obiective, vom avea nevoie de cel puţin 11 miliarde de doze de vaccinuri. Nu este vorba despre o problemă de aprovizionare, ci de repartizare", a explicat directorul general al OMS.
"Până la sfârşitul lunii septembrie, aproximativ 6,5 miliarde de doze au fost deja administrate la nivel global. Producţia mondială de vaccinuri a ajuns de acum la aproape 1,5 miliarde de doze pe lună, oferta este suficientă pentru atingerea obiectivelor noastre, cu condiţia ca dozele să fie distribuite echitabil", a adăugat el.
"Putem să atingem pragul de 40% de persoane vaccinate în toate ţările până la sfârşitul anului - dacă vom putea să mobilizăm aproximativ 8 miliarde de dolari pentru a garanta o distribuire echitabilă", a declarat Antonio Guterres, fără să precizeze modalităţile în care aceste fonduri vor fi utilizate.
Pentru a obţine cele 11 miliarde de doze necesare, OMS a cerut producătorilor să opereze transferuri de tehnologie şi să favorizeze dispozitivul internaţional COVAX şi Fondul African pentru Achiziţionarea de Vaccinuri (AVAT), creat de Uniunea Africană.
De asemenea, OMS a cerut ţărilor lumii să împartă dozele între ele şi să vaccineze mai întâi angajaţii din sănătate şi persoanele vulnerabile şi vârstnice, înainte de a-i vaccina pe rezidenţii adulţi în ansamblul lor, apoi pe rezidenţii adolescenţi.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a anunţat totodată că OMS a stabilit o definiţie oficială a afecţiunii denumite în limbaj comun "COVID lung", ale cărei simptome frecvente sunt oboseala, dificultăţile respiratorii şi disfuncţionalităţile cognitive. Conform acestei definiţii, simptomele trebuie să dureze cel puţin două luni şi să nu poată fi explicate prin alte cauze medicale, a precizat directorul general al OMS.
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres: A nu avea o distribuţie echitabilă a vaccinurilor nu reprezintă doar o chestiune imorală, ci şi una stupidă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

117
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
117

5
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
5

1.780
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
1.780

3.169
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.169

20
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
20

3.188
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.188

2.772
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.772

129
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
129

49
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
49

57
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
57

4.995
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
4.995

44
Soluție pentru criza combustibililor în Australia: împrumuturi fără dobândă pentru companiile esențiale pentru a reduce presiunea costurilor carburanţilor
44

137
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
137
















Comentează