Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz, care a câştigat alegerile legislative anticipate din 29 septembrie, a afirmat joi că va intensifica negocierile vizând formarea unui guvern cu Verzii, după încheierea discuţiilor exploratorii cu alţi potenţiali parteneri de coaliţie, transmite dpa potrivit Agerpres
Kurz are nevoie de un nou partener politic, în condiţiile în care coaliţia partidului său, OeVP (Partidul Popular), cu FPOe (Partidul Libertăţii, extremă dreapta) s-a destrămat în mai, pe fondul scandalului de corupţie care a afectat această din urmă formaţiune şi i-a adus un rezultat dezastruos la urne, determinând-o să opteze pentru opoziţie.
După alegeri, Kurz a evocat ca posibile opţiuni pentru o nouă coaliţie partidul Verzilor, Partidul Social Democrat (SPOe) şi micul partid liberal Neos.
"Acum, ne concentrăm pe discuţiile cu Verzii", a declarat presei liderul OeVP joi la Viena.
El a precizat însă că nu este gata deocamdată să înceapă negocierile propriu-zise de coaliţie cu ecologiştii. "Problema este dacă are sens şi dacă este posibil să începem negocieri cu un partid care are poziţii politice atât de diferite", a explicat politicianul conservator.
În timp ce Kurz susţine o poziţie dură antiimigraţie şi politici pro-afaceri, Verzii sunt pentru multiculturalism şi protejarea climei, notează dpa.
Sebastian Kurz a avertizat de altfel că formarea unui nou guvern ar putea dura câteva luni.
Chiar dacă FPOe plănuieşte să treacă în opoziţie, iar SPOe şi Neos au declarat încheiate discuţiile exploratorii cu Sebastian Kurz, niciuna dintre cele trei formaţiuni nu a exclus o revenire la masa negocierilor, în cazul în care se va ivi ocazia, menţionează dpa.
Sebastian Kurz afirmă că va intensifica negocierile vizând formarea unui guvern cu Verzii
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

196
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
196

130
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
130

182
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
182

258
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
258

138
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
138

476
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
476

1.208
Misiune de gradul zero în Strâmtoarea Ormuz: distrugătoarele americane forțează 'drumul minelor'
1.208

986
Victoria amară a Kremlinului: cum a devenit Marea Azov o posesie strategică fără valoare
986

2.224
Bubuie un scandal de proporții în SUA: Doi parlamentari demisionează din Camera Reprezenților, cu acuzații viol și agresiune sexuală
2.224

37
SUA nu prelungesc relaxarea sancțiunilor asupra petrolului iranian
37

64
Hezbollah revendică 13 atacuri asupra nordului Israelului
64

1.169
Volodimir Zelenski trage un semnal de alarmă: Negocierile dintre SUA și Iran afectează direct Ucraina
1.169

70
Ancheta privind presupusul spionaj al comisarului european ungar Oliver Várhelyi, aproape finalizată
70
















Comentează