Circa 20 de state membre ale UE resping propunerea Parlamentului European (PE) ca ele să suporte costurile testelor PCR pentru COVID-19 efectuate de posesorii viitorului ''certificat verde digital'' pe care blocul comunitar doreşte să-l creeze pentru a facilita călătoriile fără restricţii între ţările UE în timp de pandemie, relatează sâmbătă agenţia spaniolă EFE, menţionând că Spania este una dintre ţările care nu agreează propunerea PE.
Conform unor surse citate de această agenţie, respectivele ţări afirmă că nu dispun de capacitatea tehnică, logistică şi economică pentru a-şi asuma plata testelor PCR. Ele văd posibil acest lucru mai târziu, când vaccinarea va fi avansat substanţial şi numărul testelor PCR va fi mult mai redus, dar nu acum.
Implementarea ''certificatului verde digital'', dorită de Comisia Europeană pentru luna iunie, astfel încât să fie înlesnite călătoriile în sezonul estival, a fost unul dintre subiectele discutate de liderii statelor UE la summitul european informal pe teme sociale desfăşurat vineri şi sâmbătă la Porto.
Posesorii documentului (în format fizic sau digital) propus vor putea să dovedească cu acesta că au fost vaccinaţi anti-COVID-19, că au fost testaţi negativ în urma unei probe PCR recente sau că sunt imunizaţi în urma unei infectări de care s-au vindecat, evitând astfel restricţiile (carantină, testare) în ţara de destinaţie.
Dar încă nu s-au finalizat discuţiile asupra costurilor, datelor, chestiunilor privind respectarea dreptului la viaţă privată, precum şi asupra aspectelor tehnice şi medicale, printre altele. Există de asemenea opinii conform cărora redeschiderea turismului intracomunitar este prematură în condiţiile unei rate încă reduse a vaccinării populaţiei europene.
O altă chestiune de lămurit este dacă testele de anticorpi pot fi considerate o dovadă adecvată că o persoană care s-a recuperat după COVID-19 este imună în faţa unei noi infecţii.
Statele din sud cu sectoare turistice puternice, precum Spania sau Italia, doresc lansarea acestui document cât mai repede posibil. Dar ele se lovesc de statele mai reticente din nord şi de procedurile decizionale greoaie ale UE. De asemenea, unele ţări sunt preocupate de riscul discriminării persoanelor nevaccinate faţă de cele vaccinate.
Se complică situația privitoare la certificatul verde, în Europa: statele refuză să plătească costurile
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16.104
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
16.104

20.615
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
20.615

221.982
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
221.982

7.062
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.062

23.084
Încep luptele interne din Iran: Primul lider suprem se opunea categoric alegerilor pe cale ereditară
23.084

27.455
VIDEO Prima ruptură majoră între SUA și Israel după invazia în Iran: „Bibi” l-ar fi „făcut” pe la spate pe Trump, iar acum sunt neînțelegeri (surse)
27.455

31.496
Scenariu exploziv la Palatul Buckingham: abdicarea regeleui Charles al III‑lea ar fi deja decisă
31.496

175.202
România câștigă în fața Ungariei și Slovaciei: Gigant german deschide o fabrică în care vor fi produse 4.000 de semiremorci pe an
175.202

91.731
SUA schimbă strategia: ce armă vor trimite în Orientul Mijlociu
91.731

2.426
Avertisment al mediului de afaceri: pericol legislativ pentru criza bugetară
2.426

2.947
Procurorii conduși de Kovesi trag linie: România, 'campioană' la fraude cu bani europeni. Prejudiciu de peste 6 miliarde € | DOCUMENT
2.947

18.414
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
18.414

68.552
Decizie în instanță pentru Horațiu Potra: 'Șeful mercenarilor', obligat la plată prin hotărâre judecătorească
68.552
















Comentează