Scriitorul brazilian Paulo Coelho s-a oferit miercuri să finanţeze un festival de jazz care nu a primit aviz favorabil pentru subvenţii publice după ce manifestarea fusese prezentată ca "antifascistă", informează AFP, citat de agerpres.
"Fundaţia Coelho & Oiticica se oferă să acopere costurile Festivalului de Jazz din Capao", a postat pe Twitter autorul "Alchimistului", care locuieşte la Geneva şi administrează din 2015 o fundaţie împreună cu soţia sa, Christina Oiticica.
Festivalul a solicitat subvenţii în valoare de 145.000 de reali (28.000 de dolari).
"Singura condiţie" a acestui sprijin este ca manifestarea să îşi păstreze caracterul "antifascist şi pro-democratic", a adăugat scriitorul.
Festival de Jazz din Capao, organizat din 2010 într-un orăşel din Vale do Capao, în statul Bahia (nord-est), acuză guvernul preşedintelui de extremă dreapta Jair Bolsonaro că i-a respins solicitarea de finanţarre din motive ideologice.
Potrivit organizatorilor, Fundaţia Naţională pentru Arte (Funarte), o instituţie publică aflată sub tutela Secretariatului pentru Cultură, a susţinut în avizul său tehnic că fondurile au fost refuzate, printre altele, deoarece promovarea festivalului a subliniat caracterul său "antifascist" şi "pro-democratic".
"Nu putem accepta fascismul, rasismul sau orice altă formă de opresiune sau prejudecată", au scris, spre exemplu, reprezentanţii festivalului pe reţelele de socializare în iunie 2020, făcând ecou la alte critici ale mişcărilor sociale faţă de preşedintele de extremă dreapta.
Organizatorii susţin, de asemenea, că răspunsul Funarte care justifică refuzul finanţării îl invocă pe Dumnezeu în mai multe pasaje.
"Obiectivul principal şi scopul întregii muzici nu ar trebui să fie altul decât slava lui Dumnezeu şi reînnoirea sufletului", a declarat Funarte, care atribuie această frază compozitorului german Johann Sebastian Bach (1685-1750), potrivit iniţiatorilor festivalului.
Chestionată de AFP, Funarte a declarat că documentul reprezintă doar un aviz tehnic emis de "consultanţi" tehnici şi că "decizia finală" cu privire la acordarea sau nu a finanţării nu a fost luată.
După preluarea puterii în 2019, Jair Bolsonaro şi-a intensificat atacurile împotriva lumii culturale, care îl acuză de cenzură.
În ianuarie 2020, secretarul guvernamental pentru cultură, Roberto Alvim, a demisionat după ce a provocat scandal cu un discurs în care a parafrazat remarci ale şefului propagandei naziste, Joseph Goebbels.
Scriitorul brazilian Paulo Coelho refuzat să finanţeze un festival de jazz pe motiv 'antifascistă'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

44
Netflix caută noi francize, după ce a pierdut şansa de a cumpăra universul ”Harry Potter”
44

3.319
Sonia Simionov, fostă concurentă "America Express", atac la "survivorul" Gabi Tamaș: Aroganțele astea sunt doar niște țărănisme! / Internațuții l-au făcut pe Boureanu "curcă beată"
3.319

37
Cele mai vechi zaruri din lume au fost inventate de popoarele indigene americane acum 12.000 de ani
37

12
Grecia vrea să interzică rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani
12

49
Geanta unică din colagen de dinozaur, scoasă la licitație pentru peste 500.000 de dolari
49

161
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
161

14
Regizorul sud-coreean Bong Joon-ho revine cu un film de animație în 2027
14

65
Astronauții Artemis, dezamăgiți că nu pot face poze reușite. De ce nu funcționează iPhone-urile în spațiu
65

86
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
86

17
Patriarhul Daniel: Familia creștină trebuie apărată în fața 'modelelor' străine de valorile creştine
17

26
Ministrul Culturii transmite mulțumiri Olandei pentru recuperarea Coifului de la Coţofeneşti
26

23
Poluarea cu medicamente afectează comportamentul peștilor
23

46
Ce destinație aleg turiștii pentru vacanța de Paște. În vremuri de război, siguranța primează
46















Comentează