Scene de violență extremă s-au petrecut miercuri, într-un cartier populat din municipiul Brăila, la câțiva pași de o unitate de învățământ. Un adolescent de 15 ani a fost agresat brutal într-o parcare din zona cunoscută drept „Complexul mic”, incidentul având loc în jurul orei 13:45, într-o zonă intens circulată.
Potrivit unor surse neoficiale, conflictul ar fi izbucnit între doi elevi ai Liceului cu Program Sportiv și ar fi degenerat rapid. Agresorul, despre care se crede că este tot minor, ar fi încercat să îi aplice colegului său „o lecție”, folosind o macetă.
Polițiștii au intervenit la scurt timp după sesizare, au delimitat zona și au ridicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere din apropiere. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.
Anchetatorii încearcă să stabilească împrejurările exacte ale agresiunii și modul în care un adolescent a putut avea asupra sa un obiect tăietor de o asemenea periculozitate. Cercetările sunt în desfășurare.





























Comentează