Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) ar fi primit în 2010 o finanţare ocultă din partea regimului venezuelean al lui Hugo Chavez, ceea ce ar putea fragiliza coaliţia aflată la putere în Italia, potrivit cotidianului spaniol ABC, citat de AFP potrivit Agerpres.
Citând un document clasificat al serviciilor de informaţii venezuelene, datat 25 iulie 2010 şi a cărui fotocopie o publică, cotidianul conservator ABC a afirmat luni că preşedintele Nicolas Maduro, la vremea respectivă ministru de externe în guvernul lui Hugo Chavez, decedat între timp, a trimis 3,5 milioane de euro în Italia prin valiza diplomatică.
Banii ar fi fost înmânaţi lui Gianroberto Casaleggio (decedat în 2016), fondator al M5S, împreună cu umoristul Beppe Grillo.
M5S, aflat în prezent la guvernare în Italia împreună cu Partidul Democrat (de stânga) şi al cărei premier Giuseppe Conte este apropiat de aceasta, a dezminţit oficial informaţia, declarând-o "fake news".
Ambasada Venezuelei la Roma a respins de asemenea aceste acuzaţii, denunţând o "ştire falsă şi contrafăcută" şi evocând "o posibilă acţiune în justiţie", a relatat agenţia italiană AGI.
Presupusele fonduri oculte, vărsate în lichidităţi, erau destinate să finanţeze în secret mişcarea protestatară italiană fondată în 2009, populistă, şi dezvoltând unele tematici apropiate de extrema stângă.
Valiza cu bani ar fi fost trimisă "în condiţii sigure şi secrete cu ajutorul unei valize diplomatice", potrivit ABC, care citează un document al serviciilor de informaţii venezuelene, aflate pe atunci sub conducerea lui Hugo Carvajal.
Arestat în aprilie 2019 la Madrid şi acuzat de trafic de droguri, ceea ce el a negat, Hugo Carvajal a fost eliberat în septembrie, cu interdicţia de a părăsi Spania. În noiembrie, justiţia spaniolă a aprobat extrădarea lui spre SUA, dar Carvajal este de atunci de negăsit.
Marţi dimineaţa, relatările ziarului spaniol au fost preluate pe prima pagină a presei italiene. "Roman poliţist despre banii pentru 5Stele", a deschis pagina întâi cotidianul Corriere della Serra. "Romanul poliţist al celor 3,5 milioane de euro din Venezuela", titra La Repubblica, în timp ce La Stampa scria "Furtună la M5S".
Aceste dezvăluiri intervin în timp ce M5S trece de doi ani prin mari tensiuni interne şi influenţa sa politică nu încetează să scadă.
Aflată la putere în Italia după alegerile legislative din 2018, când a câştigat 32% din voturi, şi fiind la vremea respectivă primul partid al ţării, Mişcarea 5 Stele a pierdut cu regularitate teren de atunci, înregistrând scoruri tot mai mici în cursul alegerilor şi scăzând în sondaje care o creditează în prezent cu circa 15% din intenţiile de vot.
Scandal politic în Italia - Venezuela ar fifinanțat Mişcarea 5 Stele
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

260
Cutremur la vârful Armatei SUA: Hegseth îl demite pe șeful Statului Major, în plin război în Iran
260

550
Mitul lui Goliat, pus în practică de Iran în războiul cu SUA: cum câștigă de fapt Teheranul un război aparent pierdut / „Voi aveţi ceasurile, noi avem timpul”
550

2.737
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
2.737

1.490
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
1.490

80
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
80

2.642
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
2.642

86
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
86

3.382
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
3.382

3.822
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.822

2.339
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
2.339

76
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
76

2.724
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.724

48
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
48
















Comentează