Potrivit unor surse din municipalitatea Saint-Tropez, citate de Agence France Presse, Brigitte Bardot, care a decedat duminică, la vârsta de 91 de ani, va fi înmormântată în Cimitirul Marin Saint-Tropez, unde se odihnesc părinţii ei. Data înmormântării nu a fost încă dezvăluită. Aceasta pare a fi o dezmințire a știrii raportate luni dimineață pentru Franceinfo de jurnalista și prietena lui Bardot, Wendy Bouchard, conform căreia actrița ar fi fost înmormântată în grădina ei de lângă mare. Bardot însăşi își exprimase dorința de a se „odihni” la La Madrague, istorica ei proprietatea din Saint-Tropez, relatează IL CORRIERE DELLA SERA, conform Rador Radio România.
Dezbateri aprinse în Franța
Acestea nu sunt singurele indiscreţii care au apărut după moartea divei. În Franța, au început dezbaterile cu privire la moștenirea ei. Averea lui Bardot este estimată la aproximativ 65 de milioane de dolari, iar actrița pregătise de mult timp documente pentru împărțirea acesteia, destinând majoritatea averii sale Fundației Brigitte Bardot, organizația pentru bunăstarea animalelor pe care a fondat-o în 1986 și care are sediul în vila sa din Saint-Tropez. Conform legii, însă, fundația nu poate primi întreaga avere a divei, care trebuie împărțită în mod egal între singurul ei fiu, Nicolas Charrier, născut în 1960, cu care a avut mereu o relație dificilă.
Şi biograful Yves Bigot susţine că o mare parte din averea divei franceze fusese deja destinată Fundației Brigitte Bardot. „Și-a vândut la licitație toate proprietățile imobiliare pentru a finanța fundația și a ipotecat La Madrague”, a spus Bigot.
În 2020, Bardot a scos la vânzare și o vilă din Cannes, evaluată la aproximativ 6 milioane de euro. Cariera cinematografică a divei, care s-a încheiat în 1973, a lăsat în urmă doar câteva colaborări comerciale majore, cum ar fi un contract cu marca de genți Lancel și altul cu o linie de articole prêt-à-porter vândută online. „Bogăția mă dezgustă”, a mărturisit actrița în 2006. În centrul succesiunii rămâne fiul ei, Nicolas-Jacques Charrier, acum în vârstă de 65 de ani și care locuiește în Norvegia, cu care relațiile nu au fost mereu idilice. Conform legislației franceze, Nicolas (născut din căsătoria ei cu actorul Jacques Charrier) are dreptul la o cotă-parte obligatorie de 50% din avere, chiar dacă majoritatea activelor fuseseră deja „anticipate” către fundația care poartă numele actriței prin donații, vânzări și contribuții. Rămâne de văzut dacă fiul său va decide să acționeze în justiție împotriva fundației sau împotriva ultimului soț al vedetei, care ar trebui să primească o parte din avere. Bardot era căsătorită cu d'Ormale din 1992.
A fost „condamnată în repetate rânduri de sistemul judiciar pentru rasism”
Între timp, dreapta și stânga franceze sunt divizate în privința posibilității de a-i aduce lui Brigitte Bardot un omagiu național. În timp ce Eric Ciotti, un militant de extrema dreaptă radicală și lider al micului partid UDR, aliat cu Adunarea Națională (RN), îl îndeamnă pe președintele Emmanuel Macron să organizeze o comemorare națională pentru actriță, secretarul Partidului Socialist (PS), Olivier Faure, respinge această idee. „Omagiile naționale”, scrie Faure într-un mesaj publicat pe X, „sunt organizate pentru servicii excepționale aduse națiunii. Brigitte Bardot a fost o actriță emblematică a Nouvelle Vague care și-a lăsat amprenta asupra cinematografiei franceze. Dar în acelaşi timp a întors și spatele valorilor republicane fiind condamnată în repetate rânduri de sistemul judiciar pentru rasism”.






























Comentează