Scandal de proporții în Italia: Un oficial al Trezoreriei a găsit ”combinația” perfectă și a făcut bani cu ponturi sigure

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 10-02-2026 08:31

Actualizat: 10-02-2026 09:08

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Ingram Publishing, Ingram Publishing / Alamy / Profimedia

Un oficial al Trezoreriei Italiei, Stefano Di Stefano, responsabil de gestionarea companiilor controlate de stat este investigat sub suspiciunea de folosirea de informaţii confidenţiale în tranzacţii (insider trading), au declarat două surse cu informaţii directe despre caz, transmite Reuters, informează News.ro.

Cumpăra acțiuni la bănci când știa sigur că vor crește

Stefano Di Stefano, şeful departamentului de participaţii corporative din cadrul ministerului, este suspectat că ar fi cumpărat acţiuni la Monte dei Paschi di Siena şi Mediobanca în perioada în care MPS pregătea oferta de preluare asupra Mediobanca. Procurorii cred că achiziţiile sale ar fi totalizat aproximativ 120.000 de euro, potrivit uneia dintre surse.

Neagă orice implicare

Solicitările de comentarii trimise ministerului şi lui Di Stefano au rămas fără răspuns. Acesta este şi membru în consiliul de administraţie al MPS, unde Trezoreria deţine o participaţie de 5%.

Investigaţia a fost deschisă după verificări preliminare efectuate în cadrul unei anchete separate privind preluarea Mediobanca de către MPS. În acel dosar, procurorii din Milano analizează dacă directorul general al MPS, Luigi Lovaglio, şi cei doi principali acţionari ai băncii au acţionat coordonat fără a informa autorităţile de supraveghere şi restul investitorilor.

Toate părţile au negat orice abatere, iar ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, a declarat în decembrie că nu a exercitat ”nicio influenţă sau presiune” asupra rezultatului ofertei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri