Ortodoxe
Sf. Mc. Manuil, Savel şi Ismail, Inochentie şi Felix (Dezlegare la peşte)
Duminica a 3-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 3 dR. Sf. m. Manuel, Sabel şi Ismael
Romano-catolice
Duminica a 11-a de peste an
Ss. Nicandru şi Marcian, m.
Sfinţii Mucenici Manuil, Savel şi Ismail sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 17 iunie.
Aceşti sfinţi mucenici erau fraţi, soldaţii în armata persană. Cei trei erau creştini şi au fost trimişi de regele Persiei la împăratul Iulian Apostatul (361-363), pentru a duce un mesaj de pace.
Sfinţii mucenici au ajuns în timpul unei sărbători închinată zeilor romani, la care împăratul i-a invitat să participe. Soldaţii au mărturisit că sunt creştini, iar împăratul Iulian, mâniindu-se, a poruncit să fie aruncaţi în temniţă. A doua zi fiind scoşi la judecată, ostaşii nu şi-au lepădat credinţa şi au fost supuşi la chinuri. Pentru că şi-au păstrat credinţa în Hristos au fost ucişi prin decapitare.
Înainte însă să fie ucişi, cei trei soli au încercat să facă cunoscut împăratului, care avea mintea tulburată de mânie, rolul şi însemnătatea unei solii de pace spunând că ei au fost trimişi de împăratul lor pentru aşezămintele de pace, iar nu pentru zei, căci fiecare, aşa cum Dumnezeu voieşte şi precum voieşte, Îl cinsteşte.
Nu se ridică pentru aceasta războaie între împăraţi, au spus Sfinţii Mucenici, ci pentru cetăţi şi pentru ţări şi pentru hotarele lor se fac certurile, vrajbele şi războaiele.
"Iar tu, lăsând pe acelea care sunt ale împăcării, pentru care suntem trimişi la tine, începi altele pentru care nu suntem trimişi; pentru că nu vorbeşti cu noi despre întregimea stăpânirii tale, nici pentru petrecerea cea paşnică a împărăţiei noastre cea de un hotar cu voi, ci întrebi despre zei şi despre credinţă. Dacă tu ai voit aceasta, apoi să ştii că noi, deşi suntem perşi cu neamul, însă cu credinţa suntem crescuţi de maica noastră creştini, în dreapta credinţă, şi întăriţi de duhovnicescul nostru părinte în credinţa cea adevărată". (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")
Sărbătorile zilei de 17 iunie. Sfinții mucenici Manuil, Savel şi Ismail, Inochentie şi Felix
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

486
'La semnalul următor va fi ora…': povestea din spatele celei mai cunoscute voci după care românii își fixau ceasurile
486

315
Horoscopul zilei de 31 martie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
315

668
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
668

2.964
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
2.964

89
Poliţia Locală Bucureşti, distribuind imagini cu doi şoferi care s-au bătut la Piaţa Rosetti: Lăsaţi orgoliul la o parte, câteva secunde de furie va pot costa mult mai mult decât un minut pierdut în trafic
89

52
Şase persoane au rănite într-un accident rutier produs pe Varianta de Ocolire Cluj Nord-Est
52

1.029
Ministrul Apărării: Iranul evită confruntarea cu NATO. Ce spun datele despre riscurile pentru România
1.029

69
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
69

1.130
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.130

62
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
62

201
Circulaţie blocată pe DN 11 după un accident soldat cu o persoană decedată şi o alta rănită grav
201

51
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un accident rutier produs în judeţul Dolj - Maşina în care se afla s-a răsturnat în şanţul de ape pluviale de pe marginea drumului - Doi bărbaţi au fost răniţi
51

4.377
Clipe de disperare și groază: două fetițe de 4 și 5 ani au dispărut fără urmă în Mureș. Mobilizare masivă pentru găsirea copilelor
4.377
















Comentează