Şapte bărbaţi prinşi de pădurar la furat de lemne în zona împădurită dintre comunele Scrioaştea şi Drăgăneşti de Vede au fost reţinuţi de poliţişti, informează, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Teleorman.
La momentul când au fost surprinşi de pădurar, bărbaţii au fugit, fiind identificaţi ulterior de poliţişti.
"Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dobroteşti efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini de arbori din fondul forestier naţional, faţă de şapte bărbaţi. La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 16:10, poliţiştii au fost sesizaţi de către un pădurar, despre faptul că în pădurea dintre comuna Scrioaştea şi Drăgăneşti de Vede a observat şapte persoane care se aflau lângă mai multe stive de lemne, doborând arbori", precizează IPJ Teleorman via Agerpres.
Cei şapte au vârste cuprinse între 16 şi 47 de ani, iar în urma administrării probatoriului, toţi au fost reţinuţi.





























Comentează