Experţi agricoli din ţările Europei şi Asiei Centrale, alături de coordonatorii naţionali ai Convenţiei Internaţionale pentru Protecţia Plantelor (IPPC), se reunesc la Chişinău (Republicii Moldova), în perioada 2-5 septembrie 2019, pentru un atelier de lucru privind sănătatea plantelor şi dezvoltarea capacităţilor, informează Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), potrivit Agerpres.
Participanţii vor pregăti rezoluţii regionale cu privire la standardele internaţionale de sănătate a plantelor, îşi vor aprofunda cunoştinţele fitosanitare pentru prevenirea intrării şi a stabilirii dăunătorilor invazivi ai plantelor şi vor împărţi şi cele mai bune practici privind sănătatea plantelor, precizează FAO într-un comunicat remis luni AGERPRES.
Atelierul este organizat de Secretariatul IPPC în colaborare cu FAO şi Organizaţia Europeană şi Mediterană pentru Protecţia Plantelor, întâlnirea de la Chişinau fiind unul dintre cele şapte ateliere regionale anuale IPPC organizate în întreaga lume în 2019, cu genericul 'Sănătatea plantelor şi dezvoltarea capacităţilor'.
"Acest eveniment îşi propune sa sensibilizeze cu privire la importanţa dezvoltării capacităţii personalului, a instituţiilor şi a sistemelor la nivel naţional pentru a îmbunătăţi sănătatea plantelor", a declarat Jingyuan Xia, secretarul IPPC. El a subliniat că evaluările capacităţii fitosanitare joacă un rol important în sprijinirea capacităţii fitosanitare naţionale şi a încurajat participanţii să discute această problemă.
Potrivit FAO, plantele produc oxigenul pe care îl respirăm şi constituie 80% din alimentele pe care le consumăm. Mai simplu spus, sănătatea plantelor este vitală pentru sănătatea umană, dar cu toate acestea, conform estimărilor FAO, până la 40% din culturile alimentare se pierd din cauza dăunătorilor şi bolilor.
"Europa şi Asia Centrala sunt regiuni extinse şi foarte diverse, însă dăunătorii ameninţă resursele vegetale în toată regiunea în acelaşi mod. Atelierele de genul acesta sunt foarte importante, deoarece cooperarea internaţională şi armonizarea activităţilor de protecţie a plantelor sunt indispensabile pentru a reduce riscurile asociate cu mişcarea transfrontalieră a organismelor dăunătoare fie în mod natural, fie din cauza oamenilor", a spus Piotr Wlodarczyk, ofiţer agricol al FAO la oficiul regional pentru Europa şi Asia Centrala.
Atelierul va pune accentul şi pe pregătirile pentru Anul Internaţional al Sănătăţii Plantelor din 2020 şi va încuraja participanţii să discute despre cum să-l promoveze în ţările lor.
"Comunitatea fitosanitară se confruntă cu provocări din ce în ce mai mari de la comerţul în continuă expansiune la schimbările climatice. Anul Internaţional al Sănătăţii Plantelor este de aşteptat să pună sănătatea plantelor şi protecţia plantelor pe agenda politica şi să crească gradul de conştientizare al publicului cu privire la importanţa acestora în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă", a declarat Francisco Javier Trujillo Arriaga, preşedintele Comisiei pentru Măsuri Fitosanitare, care serveşte ca organ de conducere al IPPC.
Convenţia Internaţională pentru Protecţia Plantelor este un tratat internaţional instituit în 1952 cu misiunea de a proteja resursele vegetale ale lumii prin prevenirea introducerii şi răspândirii dăunătorilor nocivi. Secretariatul IPPC este găzduit de către FAO.
Sănătatea plantelor, în atenţia experţilor agricoli din ţările Europei şi Asiei Centrale, la Chişinău
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

844
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
844

54
Britney Spears s-a internat voluntar într-un centru de tratament, la 5 săptămâni după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului
54

1.326
Vance, Putin... Zelenski: Câștigătorii și învinșii alegerilor cutremurătoare din Ungaria (POLITICO)
1.326

1.261
Elon Musk susține că Soros ar controla acum scena politică din Ungaria
1.261

1.847
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
1.847

3.789
Ne apropiem de ceva extrem de periculos: 'Ziua Q', momentul în care toate parolele de pe pământ vor putea fi sparte instant
3.789

1.309
Papa Leon refuză confruntarea cu Trump, dar își menține poziția: „Voi continua să mă pronunț tare împotriva războiului”
1.309

2.127
Presa internațională explică de ce înfrângerea lui Viktor Orbán reprezintă victoria Europei
2.127

134
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
134

3.092
Lecțiile războiului cu Iranul: prietenia SUA-Israel nu mai justifică un conflict infinit care riscă să arunce în aer stabilitatea americană
3.092

2.004
Democrații americani jubilează după căderea lui Orbán, Trump tace: victoria lui Péter Magyar, văzută ca un avertisment pentru președintele SUA
2.004

1.841
Peter Magyar prima reacție după noaptea victoriei în alegeri: Guvernul Tisza va fi "cabinetul tuturor ungurilor"
1.841

2.168
De ce amenință Trump că va bloca porturile iraniene și cum ar funcționa acest lucru
2.168
















Comentează