O femeie a cărei locuinţă a luat foc, luni dimineaţă, a fost salvată din flăcări de către un jandarm şi un poliţist care treceau prin zonă şi care au observat incendiul. Femeia era conştientă, însă se afla în stare de şoc.
Evenimentele au avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 07:30, în oraşul Videle, din judeţul Teleorman, când un plutonier de Jandarmerie şi un agent de poliţie aflaţi cu autospeciala în patrulare au observat fum negru ieşind dintr-o locuinţă.
„Au oprit imediat autospeciala şi au sunat 112, solicitând sprijinul pompierilor. În doar câteva momente, situaţia s-a agravat: un geam s-a spart, iar flăcările au izbucnit violent, cuprinzând rapid încăperile. Deşi locuinţa era deja afectată de incendiu, iar camerele erau cuprinse de flăcări, colegul nostru nu a ezitat să intervină. A sărit gardul proprietăţii, a pătruns în curte şi a intrat în locuinţă. În interior se afla o femeie de aproximativ 66 de ani, conştientă, dar în stare de şoc”, informează oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman, potrivit news.ro.
Femeia a fost scoasă din calea flăcărilor
Femeia a fost scoasă din locuinţa aflată în flăcări înainte ca incendiul să se extindă şi să îi pună viaţa în pericol. Poliţiştul şi jandarmul au rămas în zonă până la sosirea pompierilor, iar femeia a fost transportată la spital.




























Comentează