Minuscula republică San Marino, enclavă în centrul Italiei, a votat duminică, în cursul unui referendum, cu o largă majoritate în favoarea legalizării avortului, potrivit rezultatelor definitive publicate de Ministerul de Interne, notează AFP preluat de agerpres.
În total, 77,28% dintre votanţii din acest micro-stat cu o puternică tradiţie catolică au aprobat opţiunea de a oferi femeilor libertatea de a avorta până în a douăsprezecea săptămână de sarcină şi după această perioadă în cazul în care viaţa mamei este ameninţată sau al unor anomalii ori malformaţii găsite la făt.
San Marino era unul dintre ultimele state din Europa - alături de Malta, Andorra şi Vatican - interzicând complet avortul, chiar şi în caz de viol, incest, boală a fătului sau pericol pentru mamă.
În total, au fost chemaţi la vot 35.411 alegători, dintre care o treime în străinătate. Rata participării s-a ridicat la 41,11%.
Referendumul, al cărui rezultat este obligatoriu şi nu pur consultativ, a fost organizat la iniţiativa Uniunii Femeilor din San Marino (UDS), o asociaţie feministă din anii '70 şi '80 relansată în 2019.
În prezent, avortul este o infracţiune care se pedepseşte cu până la trei ani de închisoare pentru femeie şi şase ani pentru medicul care îl efectuează. Dar, în realitate, nu a existat niciodată nicio condamnare, deoarece femeile din San Marino călătoresc în Italia pentru a face avorturi, eludând astfel legea.
San Marino: Peste 77% `DA` la referendumul pentru legalizarea avortului
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

691
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
691

1.359
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.359

33
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
33

1.024
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.024

2.706
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.706

38
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
38

2.926
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.926

2.089
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.089

155
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
155

92
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
92

3.893
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.893

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.610
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.610
















Comentează