S-au pus în vânzare abonamentele la EuroVolley 2026, de la Cluj

Autor: Anca Flondor

Publicat: 09-01-2026 13:36

Article thumbnail

Sursă foto: europafm.ro

Federația Română de Volei a anunțat vineri lansarea oficială a abonamentelor pentru Campionatul European de volei – EuroVolley 2026, competiție care va avea loc la BT Arena din Cluj-Napoca, în perioada 9-16 septembrie 2026.

Suporterii voleiului pot asista la toate meciurile Grupei D de la Campionatul European de volei masculin 2026 printr-o ofertă combinată de abonament, care cuprinde opt evenimente disputate la BT Arena din Cluj-Napoca.

Oferta este una unică și este disponibilă pe platforma eventim. Abonamentul permite accesul în toate cele opt zile de competiție, cu meciuri zilnice ce reunesc selecționatele României, Franței, Germaniei, Turciei, Elveției și Letoniei.

Programul complet al celor opt evenimente incluse în abonament:

9 septembrie: România – Letonia

10 septembrie: Franța – Elveția / Turcia – Germania

11 septembrie: Germania – Letonia / Elveția – România

12 septembrie: Franța – Turcia / România – Germania

13 septembrie: Elveția – Turcia / Letonia – Franța

14 septembrie: Germania – Elveția / România – Turcia

15 septembrie: Letonia – Elveția / Franța – Germania

16 septembrie: Turcia – Letonia / Franța – România

Meciul de pe 9 septembrie începe de la ora 20:00, iar în celelalte zile, prima partidă este programată să înceapă de la ora 17:00.

Ediția din 2026 a EuroVolley este găzduită de România, Bulgaria, Finlanda și Italia. Fazele finale sunt programate în Italia. Orașul Milano va găzdui semifinalele și finalele.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri