Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia infracţiunea de ultraj asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu să fie sancţionată cu pedepse majorate cu jumătate, la fel ca în cazul poliţiştilor şi jandarmilor.
S-au întregistrat 290 de voturi "pentru" şi o abţinere.
Proiectul de lege - iniţiat de senatorul UDMR Tánczos Barna, ministrul Mediului - modifică alin.(4) al art.257 din Legea nr.286/2009 Codul penal, în sensul stabilirii drept variantă agravată a infracţiunii de ultraj a săvârşirii faptelor prevăzute la art.257 alin.(1)-(3) asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii.
"Faptele de ultraj comise asupra unui poliţist sau jandarm, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate", prevede textul adoptat.
Camera Deputaţilor este for decizional.
S-a dat lege! Pedepse mai aspre pentru cei care agresează pădurarii
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.327
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
1.327

2.141
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
2.141

646
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
646

465
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
465

704
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
704

2.289
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.289

13.134
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
13.134

2.439
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.439

1.534
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.534

1.691
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.691

3.866
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.866

2.708
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.708

5.125
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.125
















Comentează