Kremlinul a denunţat marţi ca fiind "absurde" acuzaţiile Washingtonului conform cărora Rusia desfăşoară o campanie de dezinformare online ce vizează două vaccinuri anti-coronavirus autorizate în SUA, informează AFP potrivit Agerpres.
Un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane a declarat luni că Washingtonul "a identificat patru platforme de internet ruse, conduse de serviciile de informaţii ruse, care răspândesc dezinformări" asupra acestor două vaccinuri, fără a preciza care.
"Nu înţelegem astfel de declaraţii şi avem intenţia de a explica cu răbdare şi în mod constant că este vorba de o absurditate totală", a replicat marţi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov. "Am fost întotdeauna împotriva ideii de politizare a oricărei probleme legate de vaccinuri", a adăugat Peskov, afirmând că Rusia nu a organizat "niciodată" astfel de campanii de dezinformare.
"Dimpotrivă, Rusia colaborează cu alte întreprinderi producătoare de vaccinuri pentru a găsi remediul cel mai eficace", a continuat el.
Potrivit cotidianului american Wall Street Journal, această presupusă campanie vizează în mod concret vaccinul Pfizer/BioNTech. Autorităţile sanitare americane au dat de asemenea undă verde vaccinului Moderna şi, foarte recent, celui de la Johnson&Johnson.
Rusia produce la rândul său vaccinul Sputnik V, dezvoltat de laboratorul moscovit Gamaleia, omologat în 46 de ţări şi a cărui examinare de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a început săptămâna trecută.
În ultimii ani, SUA au acuzat de mai multe ori Rusia că duce o campanie de dezinformare online, de ingerinţă electorală sau atacuri cibernetice în masă. De fiecare dată, Moscova a negat orice responsabilitate.
Inclusiv un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, omul de afaceri Evgheni Prigojin, a fost sancţionat de Washington, care îl suspectează că a jucat un rol în presupusa ingerinţă rusă în alegerile prezidenţiale americane din 2016, prin intermediul unei "uzine de trolli" pe internet.
Rusia neagă că ar desfăşura o campanie de dezinformare online ce vizează două vaccinuri autorizate în SUA
București
9°C
Articole Similare

1.082
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
1.082

866
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
866

59
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
59

1.706
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.706

66
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
66

2.374
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.374

3.082
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
3.082

1.842
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.842

58
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
58

2.416
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.416

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.138
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.138

88
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
88
















Comentează