Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat vineri o strategie naţională pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale, pe care o consideră un sector-cheie pentru supremaţia mondială, transmite AFP potrivit Agerpres.
Liniile directoare ale strategiei sunt prezentate într-un decret publicat pe site-ul de internet al Kremlinului. Obiectivul este asigurarea unei "dezvoltări accelerate" a inteligenţei artificiale până în 2030, în vederea "independenţei tehnologice" şi a competitivităţii Rusiei.
Guvernul de la Moscova urmează să aloce fonduri pentru cercetările în domeniu, să facă mai accesibile informaţiile şi resursele pentru utilizatori şi să îmbunătăţească sistemul de formare profesională. Nu se specifică sumele avute în vedere, dar Putin a însărcinat executivul să determine bugetul, care va fi direcţionat în special către susţinerea firmelor, universităţilor şi institutelor de cercetare.
Inteligenţa artificială ar putea fi utilizată pentru luarea deciziilor şi pentru automatizare în domenii cum ar fi securitatea, sănătatea, învăţământul, organizarea companiilor şi "ameliorarea nivelului de trai al populaţiei".
În 2017, Putin a apreciat, la o întâlnire cu studenţii, că ţara care va ajunge lider în domeniul inteligenţei artificiale "va deveni stăpâna lumii". "Inteligenţa artificială este viitorul, nu doar pentru Rusia, ci pentru întreaga omenire. Acest domeniu prezintă oportunităţi colosale, dar şi ameninţări greu de prevăzut", a declarat el atunci.
În primăvara trecută, fondul suveran al Rusiei a anunţat că a obţinut două miliarde de dolari de la investitori privaţi din Asia şi din Orientul Mijlociu pentru investiţii în companii ruse din sectorul inteligenţei artificiale. Din această sumă, 100 de milioane de ruble (circa 1,4 milioane de euro) urmau să fie direcţionate către Oncobox, o firmă nouă care utilizează inteligenţa artificială pentru personalizarea tratamentelor oncologice în funcţie de profilul genetic al pacienţilor.
Rusia beneficiază de educaţia ştiinţifică de calitate asigurată tradiţional de universităţi şi de performanţele în înalta tehnologie, domeniu în care s-au afirmat performeri cum ar fi Yandex, unul din giganţii internetului. Cea mai mare bancă rusă, Sberbank, este lider în promovarea inovaţiilor şi investeşte în start-up-uri în domeniul inteligenţei artificiale, cum ar fi VisionLabs, implicată în recunoaşterea facială.
Ca reacţie la afirmaţiile lui Putin de acum doi ani, miliardarul american Elon Musk a avertizat că "competiţia între state pentru inteligenţa artificială va provoca probabil cel de-al treilea război mondial", reaminteşte France Presse.
Rusia lansează o strategie naţională pentru dezvoltarea inteligenţei artificiale
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

12
Lovitură israeliană asupra unei maşini de poliţie din Gaza: Patru persoane, printre care și un copil, au fost ucise
12

1.507
Ruptură neașteptată între SUA și Italia. Donald Trump o pune la zid pe Giorgia Meloni: "Sunt șocat de ea. Credeam că are curaj, m-am înșelat"
1.507

2.110
Arma Ucrainei despre care aproape nimeni nu știe: racheta balistică capabilă să rescrie harta conflictului, ar fi deja utilizată pe front
2.110

1.955
Trump amenință din nou Iranul: Nu va fi plăcut pentru ei
1.955

107
Australia a scos ceasul atomic pe mare: de ce este acest test un pas uriaș pentru tehnologia viitorului
107

79
Ce se știe despre lansarea rutei feroviare internaționale Kiev – București – Varna
79

81
Șeful Mossad despre războiul cu Iranul: „misiunea noastră nu a fost încă finalizată”
81

17.571
Primul stat din UE care anunță referendum pentru ieșirea din NATO. Anunț exploziv al șefului Parlamentului
17.571

80
Blocada Strâmtorii Ormuz - Cel puțin două nave au traversat zona de la intrarea în vigoare
80

2.247
VIDEO Un oraș european a fost desemnat cel mai colorat din lume. Ce alte orașe apar în clasamentul internațional
2.247

2.326
Mesaj direct către Washington - Noile teste cu rachete supervizate de Kim Jong Un
2.326

75
Alegeri legislative parţiale în Canada - Mark Carney a obţinut o majoritate parlamentară absolută
75

3.987
Sfârșitul erei lui Viktor Orban, dar nu și al 'Orbanismului': de ce Peter Magyar nu va fi 'marioneta' Bruxelles-ului
3.987















Comentează