Războiul din Ucraina nu mai este de mult doar un conflict la granița estică a Europei. Pentru România, el înseamnă frontieră directă cu un teatru de operațiuni, infrastructură strategică la Marea Neagră, presiune asupra Republicii Moldova și un spațiu informațional vulnerabil la dezinformare și polarizare. Dincolo de frontul militar, se duce un al doilea război – cel al narațiunilor, al oboselii democratice și al fracturării interne a societăților europene. În acest context, Ucraina devine un test al rezistenței democrațiilor, iar România, stat de frontieră NATO și UE, nu este un simplu spectator.
Acestea sunt coordonatele în care prim-secretarul Partidului Socialist din Franța, Olivier Faure, își plasează editorialul publicat de „Le Nouvel Observateur”, preluat de Rador Radio România, un text de opinie în care susține că Rusia poartă simultan un război militar în Ucraina și unul politic în interiorul democrațiilor europene.
"Rusia duce două războaie, unul în Ucraina, celălalt împotriva democrațiilor noastre"
În acest editorial, prim-secretarul Partidului Socialist, aflat în prezent în vizită la Kiev, solicită sprijin continuu pentru Ucraina, care a devenit "testul care indică amploarea solidității democratice europene".
De patru ani, războiul din Ucraina nu este o tragedie în Est, frontul pe care ne-am dori să-l avem departe, dar care este totuși atât de aproape. Într-un moment în care unii pun la îndoială continuarea sprijinului militar, costul politic al unui angajament prelungit sau oportunitatea unui compromis rapid, este esențial să ne amintim ce este cu adevărat în joc.
Primul război este vizibil: are loc în Ucraina. Distruge orașe, îndoliază familii, deteriorează infrastructura civilă, deportează copii și încearcă să elimine un popor. Acest război este un act clar de agresiune, o încălcare a dreptului internațional și o revenire brutală la logica imperială. El provine dintr-o agendă politică clară: să conteste însuși principiul suveranității popoarelor și să impună, prin forță, o ierarhie a puterilor. Cere un răspuns ferm: solidaritate, apărarea dreptului internațional și protejarea independenței Ucrainei. De aceea avem dreptate să ajutăm Ucraina, să-i primim refugiații și să-l pedepsim pe agresor. Dar am face o greșeală gravă dacă am reduce acest război la o linie geografică a frontului.
Al doilea război al Rusiei se poartă în mințile europenilor
Într-adevăr, al doilea război este mai puțin vizibil, dar decisiv: se desfășoară în democrațiile noastre. Nu se luptă doar cu rachete, ci cu narațiuni. Vizează nu doar teritorii, ci și minți. Urmărește să ne fractureze societățile, să ne destabilizeze instituțiile și să ne slăbească alianțele. Se infiltrează în dezbaterile noastre publice, în rețelele noastre sociale și în alegerile noastre. Exacerbează diviziunile și alimentează suspiciunea. Prosperă din oboseală.
Ucraina nu mai este doar un front militar: a devenit testul suprem al forței democrației europene. Vladimir Putin nu doar că încearcă să învingă Ucraina militar, ci intenționează să ne învingă și politic. El încearcă să insufle ideea că acest război nu ne privește. El încurajează îndoiala. Timpul este de partea lui. El încurajează forțele care promit pacea cu prețul predării. Unitatea europeană trebuie fracturată și trebuie demonstrat că democrația este slabă și că doar forța prevalează.
Acest război este unul pe termen lung. În primul rând, pune la încercare Ucraina: orașe distruse, familii împrăștiate, soldați epuizați și infrastructură avariată. Pentru a-și servi scopurile, Putin este pregătit să plătească prețul: presiune economică, mobilizări repetate, recrutare pe scară largă și un cost uman ascuns în spatele represiunii. Și ne pune la încercare propriile democrații. Riscul nu este doar diviziunea. Este desensibilizarea. Obișnuirea cu inacceptabilul. Oboseala înlocuiește indignarea. Solidaritatea se erodează imperceptibil. Istoria europeană ne-a învățat costul erodării treptate a principiilor în fața regimurilor care își testează limitele.
Războiul care nu se vede: cum este fracturată Europa din interior
În acest al doilea război, arma principală nu este artileria. O democrație poate pierde un război fără a pierde o bătălie: trebuie pur și simplu să renunțe la însăși existența sa și la capacitatea sa de a rezista. Prin urmare, răspunsul nostru nu poate fi exclusiv militar sau tehnic. Trebuie să fie democratic. Necesită statornicie. Statornicie în sprijinirea Ucrainei, pentru a nu oferi niciodată Rusiei avantajul unui fapt împlinit. Statornicie în claritatea limbajului: există un agresor și o victimă, și nicio cantitate de publicitate mediatică nu ar trebui să transforme o invazie într-un "conflict". Statornicie în cererea unei păci juste - o pace fără garanții nu ar fi nimic mai mult decât o capitulare întârziată. Statornicie, în sfârșit, în justiție: crimele de război nu pot fi relativizate sau negociate. O pace durabilă nu poate fi construită pe impunitate.
A respinge o pace falsă nu înseamnă a respinge pacea în sine. Înseamnă a respinge o pace care ar recompensa violența și ar pedepsi rezistența. O pace care ar crea un precedent periculos: ideea că în Europa secolului XXI se poate anexa prin forță și, în cele din urmă, se poate obține un tratat de renunțare. Dacă Ucraina ar fi sacrificată, mesajul ar fi clar: puterea face dreptatea, legea este subminată, iar democrațiile se clatină în fața regimurilor autoritare. Ar fi o invitație la noi agresiuni.
„Democrațiile pot pierde fără să piardă o bătălie” – editorial semnat de liderul socialiștilor francezi
Dar dacă rămânem fermi, dacă ne păstrăm unitatea și hotărârea, atunci Ucraina nu numai că va putea rezista, ci și reconstrui. Provocarea nu este pur și simplu de a opri o invazie: este de a permite unei națiuni libere să se ridice din nou și să-și stabilească un loc durabil în cadrul comunității europene.
Ucraina luptă pentru teritoriul său; noi trebuie să luptăm pentru unitatea noastră. Pentru ceea ce reprezintă fundamentele Europei: suveranitatea popoarelor, statul de drept, securitatea colectivă, pacea prin justiție. Acest război se poartă și pe propriul nostru pământ. Și tocmai pentru că democrațiile noastre vor rezista ferm, Ucraina va putea rezista ferm. Tocmai pentru că refuzăm să cedăm oboselii și diviziunii, ea va putea să se ridice din nou mâine.
În această încercare, loialitatea noastră nu este doar un bonus suplimentar: este o condiție a victoriei. A ucrainenilor și a noastră, victoria democrației.
Comentează