Preşedintele rus Vladimir Putin va prezida duminică ceremoniile pentru comemorarea a 75 de ani de la sfârşitul asediului de la Leningrad care a provocat moartea a 800.000 de persoane între 1941 şi 1944, relatează AFP preluată de Agerpres.
Momentul de vârf al manifestărilor va fi o defilare militară controversată în apropiere de Muzeul Ermitaj, în centrul fostei capitale imperiale ruse, la care ar urma să participe 2.500 de militari.
Tancuri, lansatoare de rachete şi vehicule de infanterie vor participa la defilare, în timp ce elevii ofiţeri vor purta mantalele din piele de oaie şi ghetele din pâslă purtate de soldaţii ruşi ai epocii care au luptat împotriva invadatorilor nazişti.
Numeroase voci s-au ridicat la Sankt-Petersburg, inclusiv printre supravieţuitorii asediului, împotriva acestei parade percepute drept un exemplu al propagandei militariste a autorităţilor ruse sub preşedinţia lui Vladimir Putin.
Potrivit Kremlinului, preşedintele rus nu ar urma să asiste la această defilare, dar se va deplasa la cimitirul Piskarevskoie şi la un concert pentru omagierea victimelor.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că este "o dată foarte importantă pentru întreaga ţară, pentru toţi ruşii şi personal pentru preşedintele Putin".
Vladimir Putin, în vârstă de 66 de ani, nu era născut în timpul asediului, dar fratele său mai mare a murit atunci şi este îngropat în cimitirul pe care urmează să-l viziteze preşedintele rus.
Mama lui Putin, aproape că a murit de foame în timpul blocadei, în timp ce tatăl său, care lupta în armata roşie, a fost rănit nu departe de Leningrad.
În condiţiile în care Leningradul avea trei milioane de locuitori înainte de război, peste 800.000 de persoane au murit de foame, din cauza bolilor sau a bombelor în timpul celor 872 de zile de asediu ale armatei lui Hitler.
Înainte de ceremonii, aproape 5.000 de persoane au semnat o petiţie prin care au făcut apel la autorităţi să anuleze parada militară, calificată drept "un carnaval şi un sacrilegiu".
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a dorit să comenteze această petiţie, afirmând că Sankt-Petersburg este cunoscut pentru "bogăţia tradiţiilor sale" în materie de controverse.
"Avem ordinul de a defila şi o vom face", a declarat pentru AFP un responsabil din Ministerul Apărării cantonat la Sankt-Petersburg sub acoperirea anonimatului. "O defilare este un ritual militar" şi nu un eveniment festiv, a subliniat el.
De vineri, mai multe evenimente comemorative au avut loc în oraş, printre care concerte şi proiecţii. Duminică seară vor fi trase salve de tun pentru a marca eliberarea oraşului.
În timpul defilării militare se va ţine un minut de reculegere în sunetul unui metronom. În timpul asediului, viteza acestui instrument le indica locuitorilor, la radio, iminenţa bombardamentelor aeriene.
Coloanele marilor monumente din Sankt-Petersburg vor fi iluminate, în timp ce locuitorii, printre care se află 108.000 de foşti combatanţi sau supravieţuitori ai asediului, au fost invitaţi să aprindă lumânări la ferestre.
Rusia - Demonstrație de forță cu ocazia comemorării a 75 de ani de la încheierea asediului Leningradului
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

35
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
35

41
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
41

207
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
207

212
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
212

55
Schimb de focuri pe o ambarcațiune din SUA: FBI-ul a descins în Cuba pentru investigații
55

33
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
33

441
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
441

662
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
662

41
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
41

648
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
648

535
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
535

659
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
659

738
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
738
















Comentează