Armata rusă a lansat o "ofensivă locală" în apropierea oraşului Orehiv din sudul Ucrainei, unde linia frontului a rămas în mare parte nemodificată de câteva luni, a anunţat joi un oficial al administraţiei de ocupaţie ruse locale, citat de France Presse.
"Trupele noastre au lansat o ofensivă locală în apropierea oraşului Orehiv, care este încă ocupat provizoriu de combatanţi ucraineni", a declarat Vladimir Rogov, un responsabil al ocupaţiei ruse în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei.
Potrivit acestuia, atacul a forţat forţele ucrainene să se retragă uşor pentru a ocupa poziţii de rezervă.
"Trupele noastre deţin poziţiile ocupate. Teritoriul regiunii Zaporojie eliberat de combatanţi ucraineni creşte progresiv", a mai spus el, citat de agenţia de presă rusă RIA Novosti, preluată de AFP.
Frontul din sudul Ucrainei a rămas în mare parte nemodificat de când ruşii s-au retras din oraşul Herson la începutul lunii noiembrie şi odată cu începutul iernii. Regiunea Zaporojie este controlată parţial de Moscova, dar nu şi capitala regională omonimă.
Armata ucraineană nu a menţionat Orehiv în raportul său cotidian de joi dimineaţă.
Trupele ruse operează în paralel de două săptămâni o împingere în est, unde au loc cele mai multe lupte, cuprinzând o mare parte din oraşul Soledar şi minele sale de sare.
Lupte intense continuă şi în oraşul învecinat Bahmut, pe care ruşii încearcă să-l cucerească din vară, adaugă AFP.
Rusia anunță o ofensivă în Zaporojia: Teritoriul regiunii Zaporojie eliberat de combatanţi ucraineni creşte progresiv
București
8°C
Articole Similare

127
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
127

890
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
890

1.047
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
1.047

1.526
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
1.526

1.598
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
1.598

1.947
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
1.947

1.972
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
1.972

3.475
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
3.475

2.190
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.190

706
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
706

1.863
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
1.863

748
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,4 s-a produs în apropierea coastelor Indoneziei / Evenimentul a declanşat o avertizare de tsunami
748

2.601
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
2.601
















Comentează