Armata rusă a anunţat vineri că puţin sub 7.000 de "mercenari străini" din 64 de ţări, printre care şi România, au sosit în Ucraina de la începutul conflictului şi că aproape 2.000 dintre ei au fost ucişi, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
"Listele noastre, din 17 iunie, includ mercenari şi specialişti în arme dintr-un total de 64 de ţări. De la începutul operaţiunii militare speciale, 6.956 au sosit în Ucraina, 1.956 au fost deja eliminaţi, 1.779 au plecat", se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării rus.
Ministerul rus adaugă că Polonia este "liderul absolut" între ţările europene în ceea ce priveşte combatanţii care vin în Ucraina, urmată de România şi Marea Britanie, notează AFP.
Acest comunicat este însoţit de un tabel al numărului de luptători străini, clasificând după cetăţenie sosirile în Ucraina şi pierderile înregistrate, potrivit armatei ruse.
Ministerul asigură, de exemplu, că 59 de "mercenari" francezi din 183 care au venit să lupte au fost ucişi de la începutul ofensivei ruse. Ţările cu cele mai multe pierderi înregistrate potrivit Moscovei sunt Polonia (378 de morţi), Statele Unite (214), Canada (162) şi Georgia (120).
De la începutul intervenţiei Moscovei în Ucraina la 24 februarie, mii de voluntari străini, în principal europeni, s-au dus în această ţară pentru a ajuta forţele Kievului.
Rusia îi prezintă pe aceşti combatanţi drept "mercenari", un termen peiorativ ce sugerează că ei sunt motivaţi de profit, mai notează AFP.
Separatiştii proruşi au condamnat la moarte trei dintre ei, doi britanici şi un marocan.
La rândul lor, Ucraina şi aliaţii săi occidentali subliniază că dacă sunt mercenari, aceştia se află în tabăra rusă, cu prezenţa în special a unor elemente ale grupului Wagner, ai cărui soldaţi au fost desfăşuraţi din Siria până în Libia, via Mali.
Rusia anunță eliminarea a 2.000 de luptători străini în Ucraina - România este plasată în topul furnizorilor de 'mercenari'
București
23°C
Articole Similare

156
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
156

1.119
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
1.119

1.135
INTERVIU Revoluție în Apărare! Șeful ROMARM anunță dezvoltarea unei drone terestre în România: 'Vrem să-l livrăm începând cu luna septembrie'
1.135

3.378
VIDEO Ipoteză-șoc în dosarul Pfizer vs. România lansată de europarlamentarul Cristian Terheș: „Poate juridic Tribunalul are dreptate!”
3.378

2.206
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
2.206

1.843
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
1.843

4.541
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
4.541

1.167
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.167

2.508
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.508

3.266
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.266

3.862
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
3.862

2.406
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.406

2.518
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.518
















Comentează