Rusia a avertizat vineri SUA şi NATO că "nu va aştepta la nesfârşit" un răspuns la cererile sale de a se stabili garanţii de securitate constrângătoare din punct de vedere juridic pentru a preveni extinderea în continuare a Alianţei şi amplasarea de armament în apropierea graniţelor sale, relatează agenţiile de presă EFE şi Interfax, potrivit Agerpres.
"Aşteptăm un răspuns în scris de la colegii noştri. Considerăm că ei înţeleg necesitatea de a o face imediat şi în scris. Însă nu vom aştepta la nesfârşit", a afirmat ministrul de externe rus Serghei Lavrov în conferinţa sa de presă de la începutul anului, în care a făcut bilanţul activităţii diplomaţiei ruse în 2021.
În opinia sa, "există planuri de a zădărnici" acest proces. "Orice spun ei (americanii) despre necesitatea de a discuta cu aliaţii lor şi de a implica toţi membrii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu sunt decât declaraţii goale şi încercări de a trage de timp", a afirmat ministrul de externe rus. "Suntem conştienţi că perspectivele de a ajunge la un consens depind de SUA", a subliniat el.
"Vrem să vedem răspunsul vostru în scris, punct cu punct, prevedere cu prevedere. (...) Vrem să ni se spună că asta ne convine, asta nu, dacă nu - de ce, dacă putem să modificăm ceva, să schimbăm formularea, să adăugăm altceva. Totul în scris, vă rog", a insistat ministrul rus.
Lavrov a spus că aşteaptă din partea SUA un "răspuns matur", dar nu a dorit să specifice măsurile pe care le-ar putea lua Moscova în cazul unui răspuns negativ din partea Occidentului, după ce mai mulţi înalţi oficiali, inclusiv viceministrul rus Serghei Riabkov, principalul negociator cu SUA, au avertizat cu privire la un răspuns militar al Rusiei dacă SUA şi NATO nu reacţionează pozitiv la cererile Moscovei.
"Aşa cum a spus şi preşedintele Putin, aceasta va depinde de ceea ce vor recomanda experţii militari", a spus Lavrov, remarcând că "nu voi încerca să ghicesc în zaţul de cafea" despre posibilul răspuns al Rusiei.
Întrebat dacă Rusia îşi va consolida prezenţa militară în afara graniţelor sale în cazul în care cererile sale vor fi respinse, şeful diplomaţiei ruse a răspuns că Rusia are "legături militare extinse cu partenerii şi aliaţii ei şi suntem prezenţi în diferite regiuni ale lumii".
"Este o chestiune de relaţii bilaterale", a adăugat Serghei Lavrov, după ce adjunctul său, Serghei Riabkov, nu a exclus joi instalarea unor "infrastructuri militare" în Cuba şi Venezuela într-un interviu la televiziunea publică RTVI. "Nu vreau să confirm nimic (...), nici să exclud nimic", a spus nr. 2 al diplomaţiei ruse.
În acelaşi timp, Lavrov a acuzat NATO de "tentative de a se se extinde artificial", prin încercarea de a atrage nu numai Ucraina, ci şi ţări scandinave care nu sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
Ministrul rus a declarat totodată că Moscova se aşteaptă la sporirea prezenţei NATO în apropierea Rusiei "în lunile următoare", sub pretextul tensiunilor din jurul Ucrainei.
SUA şi Ucraina acuză Rusia de concentrarea a cel puţin 100.000 de soldaţi la graniţa ucraineană în eventualitatea unui atac în această iarnă, pentru care se pregătesc deja sancţiuni "fără precedent" dacă Putin va decide să dea ordin în acest sens, lucru negat de liderul de la Kremlin.
"Te poţi aştepta la orice de la ei. Dar pot să vă asigur că suntem pregătiţi pentru orice evoluţie a evenimentelor în domeniul economic", a subliniat ministrul rus.
Totodată, Lavrov a mai declarat că Rusia este pregătită să abordeze problemele de securitate europeană cu Uniunea Europeană, dar numai dacă SUA participă şi ele la acest dialog, potrivit TASS şi EFE.
"Pe noi nu ne interesează prea mult cine participă la negocieri atât timp cât SUA sunt în fruntea lor, pentru că de ele depinde modul în care este edificată politica de securitate în Europa şi, de fapt, în alte părţi ale lumii", a afirmat şeful diplomaţiei ruse.
Referitor la un dialog separat cu UE, precum cel care are loc acum cu SUA şi NATO, Lavrov a subliniat că trebuie întrebaţi Washingtonul şi Alianţa Nord-Atlantică dacă "vor permite UE să acţioneze în mod independent", adăugând că Rusia este interesată de o Uniune Europeană "autonomă".
Totuşi, a remarcat el, momentan nu se ştie în ce format ar putea participa UE la discuţiile privind garanţiile de securitate în Europa.
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, a dat asigurări, joi, că actuala coordonare dintre SUA şi UE privind negocierile cu Rusia este "absolut perfectă".
Rusia amenință NATO cu acțiuni militare dacă nu face un pas în spate: 'Nu vom aștepta la nesfârșit'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.079
Teheranul revendică victoria după armistițiu. Președintele Iranului: "Principiile noastre au fost acceptate de SUA"
1.079

32
Papa Leon al XIV-lea a salutat armistițiul de două săptămâni dintre SUA și Iran
32

4.422
Război intern la Pentagon. Secretarul pentru armata SUA sfidează presiunile în plin conflict cu Pete Hegseth: 'Nu am intenţia să plec sau să demisionez'
4.422

68
Președinta interimară a Venezuelei a promis că va „urmări” implementarea legii amnistiei pentru a combate extremismul
68

7.804
Nostradamusul Chinei avertizează: Predicția tulburătoare pe care o face bărbatul care a prezis războiul din Iran
7.804

4.852
Viktor Orban, mutare controversată înainte de alegeri: Ungaria a semnat un acord în 12 puncte cu Rusia pentru consolidarea relațiilor
4.852

1.343
Mark Rutte va merge la Casa Albă pentru a salva NATO. Discuțiile cu Donald Trump sunt cruciale pentru viitorul alianței
1.343

6.077
Liderul suprem al Iranului a dirijat negocierile 'din umbră' pentru armistițiul surpriză cu SUA: Bilețele secrete prin curieri, ca să nu afle Israelul
6.077

5.056
"Cine a câștigat cu adevărat?" - Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA - Iran. Dmitri Medvedev: "Un succes pentru Teheran"
5.056

4.870
VIDEO 'Moarte Americii, moarte Israelului'. Reacția explozivă a iranienilor după armistițiul cu SUA
4.870

10.167
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
10.167

3.634
La limita declanșării: Cât de aproape a fost Iranul de un atac devastator al americanilor
3.634

4.337
Viktor Orban recunoaște convorbirea cu Putin și îl atacă pe premierul polonez: "Tu ce ai făcut pentru pace?"
4.337
















Comentează