Ministerul rus de Justiţie a clasat marţi nouă entităţi media americane, printre care şi postul de radio Vocea Americii, ca ''agenţi străini", după promulgarea de către preşedintele Vladimir Putin a unei legi care permite înregistrarea instituţiilor de presă străine cu acest termen controversat, relatează AFP şi DPA, scrie agerpres.ro.
Vocea Americii şi Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, finanţate de Congresul SUA, precum şi alte şapte entităţi media care le sunt afiliate au fost clasate ca "exercitând funcţiile unui agent străin", conform unui comunicat publicat de Ministerul de Justiţie.
Aceste entităţi media vor trebui de acum să prezinte această etichetă pe toate materialele pe care le vor lansa în Rusia. Eticheta de ''agent străin'' implică faptul că respectivele entităţi media servesc interesele unui guvern străin.
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat la 25 noiembrie legea care permite desemnarea unor entităţi media drept 'agenţi străini', ca reacţie la constrângerea postului de televiziune rus RT de a se înregistra ca 'agent străin' în Statele Unite, unde oficiali americani au acuzat RT că a încercat să influenţeze alegerile de anul trecut pentru ca Donald Trump să ajungă preşedinte.
Legea a fost denunţată de Consiliul pentru Drepturile Omului de pe lângă Kremlin, care a precizat că "orice entitate media internaţională ar putea fi arbitrar calificată ca agent străin de către Ministerul de Justiţie".
Criticată virulent de către organizaţiile neguvernamentale Human Rights Watch şi Amnesty International, această lege obligă entităţile vizate să ofere informaţii autorităţilor ruse despre situaţia lor financiară şi să menţioneze în documentele pe care le prezintă că sunt încadrate ca 'agenţi străini'.
De fapt, respectivul text extinde la mass-media o lege datând din 2012 şi care se referea până acum numai la organizaţiile neguvernamentale.
Rusia a clasat Vocea Americii și Radio Europa Liberă ca 'agenți străini'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

364
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
364

55
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit la Mănăstirea Strunga
55

65
Trei persoane au murit în urma unui atac al Rusiei asupra oraşului Kramatorsk, din estul Ucrainei - Printre victime, un băiat de 13 ani
65

59
VIDEO PS Ambrozie a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu în ziua în care a împlinit 20 de ani de când conduce Episcopia Giurgiului
59

15
Trei tablouri de Renoir, Cézanne şi Matisse, furate dintr-un muzeu de lângă Parma
15

44
Universitățile americane din Orientul Mijlociu își mută cursurile online după amenințările Iranului
44

67
PS Ambrozie a împlinit 20 de ani de când este episcop al Giurgiului! Arhimandritul Teodor Șerban: 'Ați realizat ceea ce nu credea nimeni a fi cu putință'
67

107
Balena eşuată pe coasta baltică a Germaniei s-a eliberat - Mamiferul, escortat de Poliţia Maritimă, care încearcă să-l urmărească
107

2.973
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
2.973

83
România cucereşte templul dansului sportiv mondial. Rareş Cojoc şi Andreea Matei au scris istorie la Blackpool
83

12
Disney deschide „Regatul de Gheață” la Paris
12

61
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
61

79
Canalul de ştiri Al Araby din Qatar denunţă atacul cu rachetă asupra biroului său din Teheran
79
















Comentează