Rudele victimelor masacrului de la Srebrenica plănuiesc să protesteze în Suedia împotriva acordării premiului Nobel pentru literatură austriacului Peter Handke, a relatat site-ul de ştiri Klix din Bosnia, citat de DPA potrivit Agerpres.
Premiul a stârnit controverse în fosta Iugoslavie din cauza susţinerii lui Handke faţă de fostul lider sârb Slobodan Milosevic, acuzat de atrocităţi în Croaţia, Bosnia şi Kosovo în anii '90.
"Mamele din Srebrenica", o asociaţie care luptă pentru păstrarea în atenţia publică a celei mai grave atrocităţi comise pe solul european de la Holocaust, a anunţat că intenţionează să demonstreze la Stockholm, în cadrul unui protest organizat în faţa Ambasadei Suediei din Sarajevo.
Una dintre "Mame", Munira Subasic, a declarat că grupul va solicita anul viitor Comitetului Nobel să-i recompenseze pe Karadzic, Mladic şi Milosevic şi să satisfacă astfel pe deplin dorinţa criminalilor şi a negaţioniştilor".
Potrivit site-ului, grupul intenţionează să protesteze la Stockholm pe data de 10 decembrie - ziua în care premiile Nobel sunt înmânate în cadrul unei ceremonii de gală.
Liderii politici şi militari sârbi bosniaci, Radovan Karadzic şi Ratko Mladic, au fost condamnaţi pentru genocid şi alte crime de război de către Tribunalul ONU pentru crimele de război din fosta Iugoslavie. Milosevic a fost şi el acuzat, dar a murit înainte de a se pronunţa verdictul.
La Sarajevo, protestatarele au purtat lozinci cu mesajele "A-l premia pe Hadke = A premia atrocităţile", "Premiul pentru Handke este un premiu pentru Milosevic" şi "Negaţionismul este etapa finală a genocidului".
Forţele sârbe bosniace au ucis circa 8.000 de bărbaţi şi adolescenţi şi au expulzat restul populaţiei musulmane din Srebrenica în iulie 1995, la sfârşitul războiului din Bosnia (1992-1995).
Rudele victimelor masacrului de la Srebrenica vor șă protesteze la Stockholm împotriva acordării Premiului Nobel lui Peter Handke
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

11
Ministrul Culturii, după recuperarea coifului de la Coţofeneşti: 'E o victorie, e o bucurie'
11

9
Patru linii STB deviate în București de Florii: Ce trasee se modifică
9

21
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
21

35
NASA renunță la stația lunară care deschidea drumul europenilor spre Lună
35

29
Marea reorganizare culturală a Capitalei: Șapte instituții devin una singură
29

2.478
Denise Rifai revine pe micile ecrane, la Antena 1. Ce emisiune va prezenta și de când se va difuza show-ul
2.478

9
Spectacolul "Furia care mă va vindeca" de Renata Teodora Cule, în premieră la Teatrul Dramaturgilor pe 18 aprilie
9

9
Principele Radu: Expoziţia "160 de ani de la fondarea Casei Regale a României" - o întâlnire a eleganţei, a demnităţii româneşti
9

12
Răzvan Popovici, fondatorul Festivalului SoNoRo: 20 de ani de burse 'Interferenţe' sunt o mare bucurie
12

9
Peste 500 de lucrări ştiinţifice din 40 de ţări prezentate la Expoziţia internaţională de inventică InventCor
9

17
Fostele fabrici orădene şi patrimoniul industriei uşoare, readuse în atenţia publicului
17

2.931
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.931

7.301
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.301
















Comentează