Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat că este dezamăgit de companiile de stat Romgaz şi Hidroelectrica pentru că nu intră pe piaţa de furnizare către clienţii casnici şi a avertizat că va lua măsuri în cazul în care nu se va schimba nimic în politica lor comercială.
"Sunt foarte dezamăgit de compania Romgaz, care este producător de gaze şi nu a înţeles până acum că, dacă rămâne doar la stadiul de producător de gaze şi vânzător agro de gaze, pierde piaţa. I-am avertizat în privat că nu e normal ca o companie a statului să vândă cu 90 de lei gazul către clientul casnic. E momentul să îşi revină să intre pe piaţa de furnizare pentru clienţi casnici, pentru că, de cât să vând mai ieftin la un furnizor, care la rândul lui să vândă mai scump la un client casnic, mai bine încerc să vând eu la un preţ. (...) Am gaz, am capacitate, am tot ce îmi trebuie şi pot să vând la clientul casnic. Romgaz din păcate are o politică comercială foarte proastă şi o afirm cu toată tăria. Lucrurile acestea nu pot să mai meargă aşa Le-am spus de atâtea ori că e momentul să intre pe această piaţă de furnizare. Văd că au o reticenţă în a face acest lucru. Înseamnă că trebuie să facă nişte schimbări acolo în politica lor comercială", a precizat, marţi seara, Virgil Popescu, la Digi 24.
El susţine că o situaţie similară este şi la Hidroelectrica, companie care ar trebui să înveţe din lecţia liberalizării gazelor naturale, pentru că la 1 ianuarie 2021 se va întâmpla acest lucru şi pe piaţa energiei electrice.
"La fel pe piaţa de energie electrică avem un mare producător, Hidroelectrica. Văd în continuare că nu intră pe piaţa clienţilor casnici. Trebuie să înveţe din lecţia aceasta de liberalizare la gaze naturale, pentru că la 1 ianuarie ne aşteaptă liberalizarea la energie electrică. E acelaşi fenomen, de ce să vând mai ieftin unui furnizor care să vândă la rândul lui mai scump unui consumator casnic, decât să nu vând eu direct la consumatorul casnic şi îmi asigur o maximizare a preţului. Evident că voi vinde mai mult decât i-aş vinde furnizorului. Văd şi acolo aceeaşi politică comercială proastă. Nu înţeleg acest lucru. Probabil că şi răbdarea mea are o limită şi probabil că dacă nu se schimba nimic vom lua măsuri", a avertizat ministrul.
Întrebat ce va face efectiv în cazul acestor companii, Popescu a precizat că va impune indicatori clari pentru intrarea pe piaţa de furnizare către clienţi casnici, iar cine "nu-i respectă, pleacă".
"Vom intra prin pârghiile pe care le avem, prin Adunarea Generală, prin Consiliul de Supraveghere şi vom face schimbări efectiv. Vom impune în primul rând schimbarea contractelor de mandat şi vom pune indicatori clari pentru intrarea pe piaţa de furnizare către clienţi casnici. Nu-i respectă, pleacă. Nu se poate să fii obişnuit de ani şi ani de zile, ca tu, mare producător, să nu intri pe piaţa de furnizare către clienţi casnici. Să laşi piaţa de furnizare către jucători care îşi fac între ei jocurile, cum avem în gaze doi mari jucători, care au peste 90%. Gândiţi-vă că, dacă şi Romgaz era acolo, poate nu se mai întâmpla acest lucru. Poate le era teamă că intră Romgaz şi le pierde piaţa şi scădeau ei. Mie mi se pare lucrul acesta pe care îl fac şi Romgaz şi Hidroelectrica ca o înţelegere tacită între toţi, că s-au obişnuit să vândă angro mult la câţiva ca să nu facă efort. Nu mai merge. Nu merge, cel puţin cu mine ca ministru nu o să le meargă", a adăugat Virgil Popescu.
Romgaz şi Hidroelectrica trebuie să intre pe piaţa de furnizare pentru clienţi casnici (Virgil Popescu)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.289
România se golește încet și sigur: populația scade, iar societatea îmbătrânește treptat. Date alarmante de la INS
1.289

1.510
Piața imobiliară încetinește brusc: cele mai puține tranzacții din ultimii 5 ani, dar prețurile continuă să urce
1.510

3.258
FOTO Casa lui Karl Lagerfeld, scoasă la vânzare la un preț neașteptat: surpriza vine din România
3.258

5.250
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
5.250

62
Revolut, amendată cu peste 11 milioane de euro în Italia pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane
62

93
Studiu HORA: 98% dintre restaurantele din România vor să colaboreze cu producători locali
93

1.688
Mugur Isărescu intervine după explozia prețului la carburanți: Cam acesta este rolul nostru aici
1.688

42
Raport: Țările din Europa Centrală și de Est depind în proporție de 57% de importurile de energie
42

54
Lufthansa face primul pas pentru preluarea unei părți din TAP
54

2.380
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
2.380

34
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
34

1.788
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.788

195
Rezultate LOTO, 2 aprilie 2026: numerele extrase la toate jocurile. Report de peste 12 milioane de euro la Joker
195
















Comentează