Destinaţii ca Statele Unite ale Americii, Insulele din Marea Caraibilor, Mauritius, Maldive, Kenya şi Thailanda se află pe lista de preferinţe ale turiştilor români atunci când vine vorba despre petrecerea Revelionului 2020, reiese din estimările specialiştilor din turism.
'Deşi ne aflăm în plin sezon estival, clienţii noştri au început să ne transmită solicitări pentru a-şi achiziţiona vacanţa de Revelion. Românii ştiu deja că Revelionul este o perioadă atât de solicitată în întreaga lume, iar disponibilitatea locurilor pentru zboruri este foarte redusă aşa că au învăţat să îşi achiziţioneze aceste pachete din timp. În acest context, observăm o creştere a cererilor comparativ cu anul trecut de 15%. Sfatul meu pentru cei care nu s-au hotărât încă, este să contacteze agenţiile pentru a avea vacanţa planificată până în cel mai mic detaliu', este de părere Sorin Stoica, CEO Eturia.
Potrivit tur-operatorului, pentru sezonul vacanţelor de iarnă, destinaţii ca SUA, Insulele din Marea Caraibilor, Mauritius, Maldive, Kenya şi Thailanda se vor regăsi în preferinţele turiştilor români.
Bugetul mediu al unei familii pentru un Revelion în aceste destinaţii exotice variază în funcţie de durată, număr de persoane, categorie hotel. Astfel, pentru un sejur la plajă în Thailanda, cu mic-dejun inclus, tariful este de aproximativ 5.000 de euro, în timp ce pentru o vacanţă în SUA (fără regim de mese inclus), o familie poate plăti aproximativ 7.000 de euro.
De asemenea, în Mauritius, bugetul aproximativ pentru o familie cu un copil, în regim All Inclusive, este de 10.000 de euro, iar în Mexic, acelaşi tip de vacanţă ajunge la 9.500 euro, pe când în Kenya suma se ridică la 7.500 de euro/familie.
Eturia, prima agenţie de turism din România specializată în vacanţe exotice personalizate pune la dispoziţia turiştilor români vacanţe 'tailor made' în peste 120 de destinaţii din întreaga lume, dar şi vacanţe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif. Înfiinţată în anul 2007, Eturia are în prezent peste 57 de angajaţi şi trei sedii în: Bucureşti, Piatra Neamţ şi Cluj.
În 2018, Eturia a înregistrat o cifra de afaceri de 12 milioane de euro, iar în 2019 estimează o creştere de 20%, comparativ cu anul anterior.
Românii îşi caută din sezonul estival sejururi pentru la iarnă;lista preferinţelor - Care este topul preferințelor
București
8°C
Articole Similare

219
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
219

186
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
186

542
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
542

1.926
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.926

10.395
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.395

2.323
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.323

1.476
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.476

1.676
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.676

3.803
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.803

2.683
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.683

5.050
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.050

117
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
117

2.578
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.578
















Comentează