Naţionala de fotbal Under-20 a României a învins selecţionata similară a Cehiei cu scorul de 2-1 (1-0), joi seara, la Voluntari, într-un meci amical.
Echipa antrenată de Bogdan Lobonţ s-a impus prin golurile marcate de Deniz Giafer (40) şi Eduard Radaslavescu (86), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Ladislav Krobot (50 - penalty).
Cehii au început mai bine, dar apoi tricolorii au echilibrat disputa, însă ocaziile de gol au venit greu. Prima şansă a fost ratată de Suciu (36), care a şutat slab de la 14 metri, fără probleme pentru portar. România a deschis scorul în urma unei faze fixe, Giafer reluând în plasă din 3 metri (40), după ce Coubiş a trimis în Vlcek.
În repriza secundă, portarul Hindrich l-a faultat pe Tkac, iar Ladislav Krobot a transformat penalty-ul acordat (50).
Oaspeţii au mai avut ocazii prin Rynes (54, 69), dar şi România a avut o şansă notabilă, prin Perianu (70).
România a obţinut victoria printr-o execuţie de senzaţie a lui Eduard Radaslavescu (86), un şut la vinclu de la 28 de metri.
Echipa pregătită de Bogdan Lobonţ va juca următorul meci pe 11 octombrie, cu formaţia Under-20 a Germaniei, pe Karl-Liebknecht-Stadion din Potsdam (ora 16:00).
În noiembrie, tricolorii vor juca alte două partidei, cu Polonia (11 noiembrie) şi Italia (15 noiembrie).
Luna trecută, România a învins Portugalia cu 2-1 la Vooluntari şi a pierdut cu 1-6 în faţa Angliei în deplasare.
România - Cehia 2-1 (1-0)
Au marcat: Deniz Giafer (40), Eduard Radaslavescu (86), respectiv Ladislav Krobot (50 - penalty).
Voluntari, Stadion ''Anghel Iordănescu''
Under-20 - meci amical
Au evoluat echipele:
România: 12. Otto Hindrich - 2. Darius Grosu, 3. Andrei Coubiş, 24. Deniz Giafer, 4. Gabriel Buta (6. Matei Ilie, 58) - 14. Darius Ghindovean (20. Eduard Radaslavescu, 46), 8. Constantin Grameni (căpitan; 21. Andrei Mărginean, 80), 18. Ovidiu Perianu - 10. Ahmed Bani (16. Alin Văsălie, 58), 9. Toni Suciu (19. Andrei Istrate, 80), 7. Cristian Dumitru (11. Robert Mustacă, 69). Selecţioner: Bogdan Lobonţ.
Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Silveanu, 23. Bogdan Eftimie - 5. Daniel Bîrzu, 15. Alexandru Oroian, 22. Eduard Duţu, 25. Soma Casiadi Bako.
Cehia: 1. Jakub Markovic - 12. Josef Kozeluh (17. Petr Jaron, 66), 18. Tomas Vlcek (căpitan), 3. Karel Pojezny, 2. Martin Suchomel - 6. Tomas Jonas (10. Petr Pudhorocky, 79), 14. David Tkac, 8. Jakub Kristan - 11. Matej Rynes, 9. Ladislav Krobot (20. Daniel Smekal, 66), 7. Matyas Kozak (21. Michal Hosek, 66). Selecţioner: Jiri Zilak.
Rezerve neutilizate: 16. Adam Stejskal - 5. Simon Gabriel, 15. Stepan Sebrle, 22. Marek Icha.
Arbitru: Valentin Porumbel; arbitri asistenţi: Ionuţ Neacşu, Silviu Goicea
Cartonaş galben: Coubiş (35), Rynes (42), Matei Ilie (90+3).
România - Cehia 2-1, în meci amical al selecţinatelor Under-20
București
13°C
Articole Similare

6
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
6

354
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
354

1.906
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
1.906

53
Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM
53

89
VIDEO Imaginile cu Novak Djokovic au devenit virale. A fost în tribune la barajul decisiv dintre Bosnia și Italia
89

29
Emma Răducanu se retrage de la turneul WTA 500 de la Linz
29

2.528
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.528

54
România coboară pe locul 56 în clasamentul FIFA, după înfrângerea cu Slovacia. Franța, pe primul loc
54

33
Elizabeta Samara îşi încheie parcursul la Cupa Mondială de la Macao
33

93
FRF a anunțat plecarea lui Mircea Lucescu de la naționala României: 'Aflați în curând cine va fi. Să-i mulțumim lui nea Mircea'
93

47
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
47

84
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
84

86
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
86
















Comentează