Consiliul Concurenţei investighează dacă băncile s-au înţeles între ele pentru a stabili indicele ROBOR, însă nimeni nu trebuie considerat vinovat până nu se dovedeşte acest lucru, a afirmat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Aceasta după ce, anterior, tot marţi, surse apropiate situaţiei au declarat, pentru AGERPRES, că inspectorii Consiliului Concurenţei se află în control inopinat la mai multe bănci, în cadrul unei investigaţii privind modul de stabilire a indicelui ROBOR.
"În mod normal nu se află de operaţiunile noastre decât ulterior desfăşurării controalelor. În general companiile nu sunt interesate să povestească dacă sunt controlate, iar noi menţinem discreţia. Dar, într-adevăr, trebuie să confirm că există un control în desfăşurare la principalele bănci din ţară. Dar este doar un control, nimeni nu e vinovat până nu dovedim că e vinovat. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Este un control care a început în această dimineaţă", a precizat Bogdan Chiriţoiu, în emisiunea "Banii, azi" de la TVR Info.
El a subliniat că nu nivelul unui preţ este problema din punctul de vedere al autorităţii de concurenţă, ci dacă acest preţ a fost format prin practici anticoncurenţiale.
"Dacă preţul, mare, mic, cum este el, rezultă din forţele pieţei, din punct de vedere concurenţial este ok. Nu înseamnă că este bine din punctul de vedere al consumatorului, poate fi greu de suportat, dar nu înseamnă că este anticoncurenţial. Noi verificăm dacă sunt acţiuni concurenţiale, dacă sunt înţelegeri între actorii de pe piaţă", a spus preşedintele Concurenţei.
Chiriţoiu a mai afirmat că inspectorii se uită la modul în care se formează ROBOR, dar şi la alte lucruri.
Întrebat ce riscă băncile, el a răspuns că orice companie care încalcă Legea concurenţei riscă o amendă de maximum 10% din cifra de afaceri.
Consiliul Concurenţei va colabora şi cu BNR în această investigaţie.
Chiriţoiu a amintit că a mai existat o investigaţie acum 15 ani la bănci, după prăbuşirea unei mari instituţii financiare americane, care a generat probleme pe plan mondial.
"Au crescut foarte mult dobânzile şi la noi, la vremea respectivă. Am analizat dacă această creştere a dobânzilor a avut un caracter speculativ sau a fost în condiţii de piaţă. E foarte important de spus: creşterile de preţ nu sunt automat un lucru anticoncurenţial. Ele pot fi justificate de anumite evoluţii economice. Ce este ilegal, incorect este să faci lucruri peste, să profiţi de un anumit context economic ca să creşti preţuri. Altfel, sunt momente când sunt crize, iar în unele crize preţurile cresc. Să crească preţul este un lucru greu pentru consumatori, dar nu este ilegal", a continuat el.
Chiriţoiu a mai spus că oamenii care au credite legate de IRCC, inclusiv el, vor simţi peste câteva luni o creştere-şoc a dobânzilor.
"IRCC este încă la un nivel mic. Şi eu am trecut la IRCC. Până acum am dormit în front şi am rămas la ROBOR, abia în primăvară am trecut la IRCC. IRCC va ajunge şi el la nivelul acesta peste câteva luni şi evident să creşti de la dobânzi de 5% la 8-9% va fi un şoc şi pentru mine, şi pentru cei care au credite", a arătat preşedintele Consiliului.
ROBOR, o afacere măsluită de bănci pentru a 'lua pielea' de pe români? Președintele Consiliului Concurenței: 'Nimeni nu e vinovat până nu dovedim că e vinovat'
Explorează subiectul
Articole Similare

17
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
17

1.115
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.115

1.146
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.146

51
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
51

42
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
42

808
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
808

139
Numărul pensionarilor din România scade ușor în ianuarie, dar pensia medie urcă la 2.779 lei
139

45
Banca Centrală Europeană extinde pentru toate băncile centrale din lume accesul de urgenţă la euro
45

57
Capitala pierde câteva sute de angajați în noiembrie, dar salariile urcă și șomajul scade
57

63
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat peste 35.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute
63

2.889
„Invențiile fiscale au îngropat economia” - Economist: doar tăierile și ieftinirea creditelor ne mai pot salva în 2026
2.889

3.432
Revenire surpriză pe piața din România: Uber readuce un serviciu major la care renunțase în urmă cu șase ani
3.432

1.457
Bolojan încă nu a redus comisia pentru investiții străine: restructurarea promisă din iulie vine abia prin OUG
1.457

















Comentează