Rusia a îndemnat luni SUA să acorde atenţie nu deplasărilor de trupe ruse în apropierea frontierei ucrainene, ci acţiunilor ''inadmisibile'' desfăşurate de Ucraina în Donbas, estul separatist pro-rus al acestei ţări, care în ultimele săptămâni este scena unei escaladări a tensiunilor între armata ucraineană şi miliţiile separatiste, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
''Americanii ne-au exprimat preocuparea lor şi noi le-am răspuns că aceasta nu este justificată'', a declarat vice-ministrul rus de externe, Serghei Riabkov.
Acesta a subliniat că Washingtonul ''nu trebuie să se preocupe de ceea ce, cum spun ei, face Rusia, ci de comportamentul inadmisibil al Kievului, care nu doar că încalcă măsurile convenite la Minsk, ci neagă tot mai sfidător acordul (de pace) în sine''.
''Dacă colegii noştri americani se preocupă de acesta, atunci vor ajuta cu adevărat la stabilizarea situaţiei'', a completat Riabkov.
Cât despre mobilizarea trupelor ruse în apropierea graniţei ucrainene, el a răspuns: ''Pe teritoriul nostru, pe teritoriul rus, facem activităţile pe care le considerăm necesare''.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat săptămâna trecută Occidentul că Rusia şi-a sporit prezenţa militară la frontiera cu Ucraina şi a avut o primă discuţie telefonică cu preşedintele american Joe Biden, care l-a asigurat de sprijinul său în faţa ''agresiunii Rusiei''.
Mai mult, Ucraina s-a adresat NATO cu solicitarea organizării unor manevre militare comune ale armatei ucrainene cu cele din state ale Alianţei, pentru a preveni provocările din partea Rusiei.
În acest timp, republicile separatiste pro-ruse Doneţk şi Lugansk afirmă că armata ucraineană şi-a sporit în apropierea liniei de separaţie a forţelor efectivele şi tehnica militară, inclusiv tancuri şi piese de artilerie. Liderul autoproclamatei republici populare Doneţk, Denis Puşilin, a declarat că ''Ucraina are totul pregătit'' pentru o ofensivă militară, care dacă va avea loc va fi ''funestă pentru toată Ucraina''.
Potrivit misiunii de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în ultimele zile în Donbas au sporit încălcările încetării focului, convenite în 2015 şi consolidate anul trecut, deşi incidente armate au continuat în tot acest timp.
Preşedintele Volodimir Zelenski, care doreşte să discute săptămâna aceasta despre situaţia din Donbas de asemenea cu cancelarul german Angela Merkel şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a declarat că de la începutul acestui an 20 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul ţării.
Retorica Moscovei în Donbas - SUA să aibă grijă de acțiunile Ucrainei nu de concentrălile trupelor ruse
Articole Similare

488
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
488

1.795
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
1.795

1.768
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
1.768

1.438
Pedro Sanchez, avertisment pentru marile puteri ale lumii: "Reînarmarea nucleară nu ne va proteja de Vladimir Putin"
1.438

37
Marina franceză confiscă 2,4 tone de cocaină în Polinezia
37

337
Jocuri de putere dure și complicate în Kârgâzstan. Puternicul șef al serviciilor secrete a fost demis. A urmat o epurare violentă
337

3.943
VIDEO De la „escrocul” Trump la cel mai important aghiotant pentru președintele SUA: cine e, de fapt, Marco Rubio, posibil viitor președinte american?
3.943

3.481
VIDEO Barack Obama și soția sa, prezentați ca maimuțe într-un videoclip distribuit de Trump: reacția fostului președinte
3.481

11.508
'Informaţii foarte tulburătoare şi cu adevărat îngrozitoare': Hillary Clinton, mesaj dur în legătură cu dosarele Epstein
11.508

3.906
Monstrul își devorează creatorul: lumea pe care a visat-o Putin este exact cea care îi poate semna sentința
3.906

2.652
Forțele americane ICE primesc o lovitură puternică: ce au decis mai multe sute de judecători din SUA
2.652

3.084
Afacerea murdară cu flori 'frumoase': un raport exploziv arată cât de periculos poate fi să oferi un buchet de trandafiri
3.084

3.147
Decizie fără precedent a Băncii Centrale Europeane: moneda euro devine armă globală în fața crizelor financiare
3.147

















Comentează