Republica Moldova, urmând exemplul Uniunii Europene, i-a inclus pe lista sancțiunilor pe prezentatorii de televiziune ruși Ekaterina Andreeva, Dmitri Guberniev, Maria Sittel, Pavel Zarubin, precum și pe artiștii Serghei Polunin și Roman Ciumakov.
Hotărârea în acest sens a fost publicată în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”. În document se vorbește despre alăturarea Republicii Moldova la măsurile restrictive internaționale ale UE împotriva Rusiei, adoptate în 2024 și 2026, potrivit Radio Rador România.
După cum transmite TASS, viceprim-ministrul și ministrul de externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, declarase anterior că republica s-a alăturat la aproximativ 80% din sancțiunile UE împotriva Rusiei.
Potrivit afirmațiilor acestuia, actualul guvern și-a asumat angajamentul respectiv față de UE în schimbul sprijinului acordat.
Această politică este criticată dur de opoziția moldovenească, mulți dintre membrii acesteia fiind, de asemenea, incluși pe astfel de liste și acuzând autoritățile de încălcarea principiului neutralității, precum și de divizarea societății moldovenești.



























Comentează