Republica Moldova și Grecia au semnat un memorandum de înțelegere pentru cooperarea în domeniul conservării și restaurării patrimoniului cultural. Documentul, semnat de ministrul Culturii, Cristian Jardan, și de ministra Culturii din Grecia, Lina Mendoni, facilitează schimbul de expertiză, organizarea programelor de formare pentru specialiști și dezvoltarea proiectelor comune între cele două țări.
Cei doi oficiali au vorbit despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul culturii, cu accent pe protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, inclusiv în domeniul arheologic. Grecia și-a exprimat disponibilitatea de a oferi sprijin și expertiză pentru consolidarea cadrului instituțional și modernizarea legislației arheologice din Republica Moldova, potrivit Radio Rador România.
Părțile au abordat și dezvoltarea unor programe de cooperare profesională, precum organizarea de vizite de studiu pentru specialiștii din muzeele din Republica Moldova, care vor beneficia direct de experiența instituțiilor muzeale din Grecia.
Ministrul Cristian Jardan a subliniat importanța colaborării culturale dintre cele două state: „Cooperarea culturală dintre Republica Moldova și Grecia are deja o bază solidă. Sunt convins că dialogul început astăzi va deschide noi oportunități de colaborare între instituțiile culturale din cele două țări.”
Un alt subiect al discuțiilor a fost inițiativa Hellenic Imprint, prin care Grecia își propune să identifice și să valorifice patrimoniul cultural asociat prezenței elene în diferite regiuni ale lumii, inclusiv în Republica Moldova. „Cele două ministere vor colabora pentru a evidenția și promova această amprentă a elenismului – prezența elenă datează din secolele XVIII–XIX – în beneficiul ambelor țări”, a precizat Lina Mendoni.
Agenda întâlnirii a inclus și subiecte legate de activitatea muzeelor, digitalizarea patrimoniului, atragerea fondurilor europene pentru proiecte culturale și experiența Greciei în implementarea mecanismului Cash Rebate, care sprijină dezvoltarea industriei cinematografice.


























Comentează