Ministrul pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a declarat joi, la Sibiu, la finalul sesiunii Comisiei interguvernamentale pentru problematica etnicilor germani din România, că în prezent "relaţiile bilaterale cu partenerii germani sunt puternice şi privilegiate", el remarcând că în ultima perioadă relaţiile economice dintre cele două ţări "au evoluat spectaculos", nivelul schimburilor comerciale ajungând la 32 de miliarde de euro potrivit Agerpres.
"Minoritatea germană din România a stat mereu la baza dialogului constructiv dintre România şi Germania. A fost, este şi va fi un veritabil liant între ţările noastre, iar astăzi relaţiile bilaterale cu partenerii noştri germani sunt puternice şi privilegiate. În ultima perioadă, consultările politice au avut un ritm susţinut, relaţiile economice bilaterale au evoluat spectaculos, nivelul schimburilor comerciale a ajuns la 32 de miliarde de euro. Germania este primul partener comercial al României şi cel de-al treilea investitor străin pe piaţa românească. Investiţiile germane au creat peste 280.000 de locuri de muncă în România. (...) Prin mandatul acestei comisii mixte am urmărit de la crearea sa nu doar respectarea şi promovarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii germane din România, dar şi promovarea cunoaşterii reciproce între cele două popoare. Minoritatea germană a redevenit o punte de legătură şi este în acelaşi timp un element esenţial, care, alături de celelalte minorităţi naţionale care trăiesc în România, contribuie la dezvoltarea şi întărirea coeziunii la nivelul societăţii româneşti în ansamblu", a spus ministrul Ciamba, într-o conferinţă de presă comună cu împuternicitul Guvernului Federal al Germaniei pentru problemele imigranţilor de origine germană şi minorităţi, Bernd Fabritius.
Totodată, George Ciamba a subliniat că România este un exemplu de bune practici pentru promovarea şi respectarea drepturilor identitare ale minorităţilor şi consolidarea dialogului interetnic. El a punctat că în cadrul reuniunii Comisiei interguvernamentale s-au constatat "progrese pe toate sectoarele de cooperare - educaţie, cultură, subvenţia socială, despăgubirile pentru cei deportaţi".
De asemenea, ministrul român a menţionat că în cadrul discuţiilor reuniunii s-a arătat că ar trebui folosite mai atent instrumente cum ar fi fondurile europene pentru proiecte referitoare la dezvoltarea turismului, dar şi pentru protejarea unor obiective culturale cum sunt cetăţile fortificate, el arătând în context că "patrimoniul cultural european" reprezintă o prioritate a Preşedinţiei României la Consiliul UE. Ministrul Ciamba a adăugat că un alt subiect de discuţii a fost dezvoltarea în continuare a sistemului de învăţământ dual, la implementarea căruia s-au implicat foarte mult unii agenţi economici germani din România.
La rândul său, Bernd Fabritius a subliniat că "minoritatea germană în România şi din România" reprezintă o punte foarte importantă de legătură între cele două ţări, iar Guvernul Federal susţine anual cu peste 5 milioane de euro păstrarea identităţii culturale a membrilor acestei comunităţi.
"E importantă menţinerea limbii germane materne ca punct de sprijin al identităţii culturale al acestei minorităţi. Dispariţia limbii germane în România ar fi o pierdere foarte mare pentru întreaga ţară", a apreciat oficialul federal. El a punctat că în ultimii patru ani au fost majorate continuu fondurile alocate de la Berlin pentru încurajarea profesorilor de limbă germană maternă din România şi bursele pentru studenţii care vor să devină dascăli de limba germană. "Ne bucurăm de fiecare dascăl care îşi exprimă disponibilitatea de a preda în limba maternă germană", a spus Bernd Fabritius.
El a mai ţinut să menţioneze că această asistenţă financiară acordată de către Guvernul Federal nu are "un caracter strict etnic", ci de aceasta pot beneficia şi români, IMM-urile româneşti care au proiecte pentru dezvoltarea economică a "contextului multietnic în care trăiesc" membrii comunităţii germane.
Cei doi copreşedinţi ai Comisiei interguvernamentale au mai anunţat că s-a hotărât ca sesiunea de anul viitor a acestui for să aibă loc în Germania, iar în 2021 să fie găzduită de Timişoara, care va fi Capitală Europeană a Culturii.
La lucrările Comisiei mixte interguvernamentale desfăşurate joi la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu au mai fost prezenţi ambasadorul român la Berlin, Emil Hurezeanu, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier-Klodt, reprezentanţi ai Ministerelor Educaţiei, Culturii şi ai altor autorităţi guvernamentale din România cu atribuţii în asigurarea respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii germane, precum şi ai autorităţilor locale din judeţele în care există comunităţi de etnici germani.
De asemenea, au fost prezenţi preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Jurgen Porr, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor de saşi şi şvabi din România care s-au stabilit în Germania în ultima jumătate de secol.
Comisia, înfiinţată în 1992, se reuneşte anual, alternativ în România şi în Germania şi reprezintă un instrument privilegiat de aprofundare a relaţiei dintre România şi Republica Federală Germania, prin care cele două guverne prezintă proiecte în scopul păstrării identităţii minorităţii germane din România din punct de vedere cultural, lingvistic, social şi al conservării patrimoniului material. În cadrul fiecărei sesiuni cele două părţi semnează un protocol care constituie un angajament pentru îndeplinirea celor convenite în timpul sesiunii.
Relaţiile bilaterale cu partenerii noştri germani sunt puternice şi privilegiate, afirmă george Ciamba
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

65
Guvernul înăsprește legislaţia pentru exploatarea agregatelor minerale din terasă
65

2.120
Ciprian Ciucu anunță concedieri în șapte instituții: Din 267 de posturi vor rămâne 155
2.120

3.790
Președinția României, mesaj de ultimă oră în criza combustibililor, după întâlnirea lui Nicușor Dan cu Guvernul și cu industria petrolieră
3.790

1.940
Nicușor Dan a izbucnit de Ziua Romilor, dar are planuri cu etnia: "Este nevoie de un efort comun! mai sunt multe de făcut"
1.940

3.320
Elena Lasconi spune că a fost audiată de DIICOT în scandalul fotografiilor trucate: Eu nu sunt procuror
3.320

5.726
Discuții aprinse în PSD. Vasile Dîncu: 'Există o presiune din teritoriu pentru schimbare'
5.726

156
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
156

232
Nicoleta Pauliuc: Imediat după sfintele sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
232

5.316
Scandal pe hainele second-hand: Un proiect de OUG al Ministerului Mediului stârnește controverse și temeri privind închiderea magazinelor
5.316

98
Ciprian Ciucu: Programele Arte şi Evenimente Urbane Bucureşti vor fi auditate
98

176
Motreanu: Reprezentanţi ai PSD, obişnuiţi cu limbajul dublu, par surprinşi că Bolojan elimină privilegii, respectându-şi angajamentele
176

3.608
Guvernul devine „jupân” în criză: explicația Palatului Victoria pentru cele 84 de OUG-uri emise
3.608

6.465
VIDEO Momentul în care Ilie Bolojan a profețit tot ceea ce se întâmplă azi în România
6.465
















Comentează