Regizorul Alexandru Dumitru Mâzgăreanu este noul manager interimar al Teatrului Nottara, a anunţat primarul Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres.
"De azi, Teatrul Nottara are un nou manager. E vorba despre Alexandru Dumitru Mâzgăreanu, un tânăr regizor din cadrul teatrului, care la doar 35 de ani a regizat peste 30 de piese de teatru şi a câştigat mai multe distincţii interne şi internaţionale. Domnul Mâzgăreanu a luat premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul Internaţional de Teatru Fest(IN) pe Bulevard 2018 şi a fost nominalizat de două ori la premiile UNITER. A regizat piese de teatru aparţinând lui Shakespeare, Moliere, Gogol, Caragiale, Mihail Sebastian", a scris primarul Capitalei, pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că a semnat dispoziţia de numire din convingerea că "tinerii de valoare trebuie susţinuţi".
"Am semnat dispoziţia de numire temporară având convingerea că tinerii de valoare trebuie susţinuţi şi în speranţa animării cu un suflu nou a unuia dintre cele mai prestigioase teatre bucureştene şi naţionale. Îi doresc succes noului director, iar bucureştenilor le adresez invitaţia de a merge în continuare la teatru!", a mai scris Nicuşor Dan.
Regizorul Alexandru Dumitru Mâzgăreanu este noul manager interimar al Teatrului Nottara
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

42
Dua Lipa, influencer în lumea cărților: cum a devenit popstarul britanic o voce și în literatură
42

33
Cercetătorii australieni au descoperit 110 specii marine noi în adâncurile Mării Coralilor
33

21
Catedrala ortodoxă rusă din Teheran, avariată în urma unor atacuri aeriene
21

1.888
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.888

18
Muzeul Luvru rămâne cel mai vizitat muzeu din lume, concurenţa venind din Orientul Mijlociu şi Asia în 2025
18

23
Comedia de epocă 'La Venus Electrique' va deschide Festivalul de Film de la Cannes
23

38
Volodimir Zelenski și poporul ucrainean, nominalizați la Premiul Nobel pentru Pace 2026
38

11
Cei mai buni ciocolatieri belgieni își prezintă creațiile într-o expoziție de artă comestibilă cu tematică de Paşte
11

88
Cei 12 pași ai misiunii Artemis 2: Drumul echipajului NASA către Lună și înapoi
88

87
Sfârșit de drum pentru balena cu cocoașă: Autoritățile germane renunță la încercările de salvare
87

9
Orchestra Anima susține un concert de Paște la Catedrala 'Sfântul Iosif' din București
9

18
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
18

17
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
17
















Comentează