Regatul Unit are termen până la mijlocul lunii martie să adopte acordul privind Brexit-ul încheiat cu Uniunea Europeană, au afirmat surse diplomatice din cadrul blocului comunitar, care au adăugat că, în caz contrar, ar fi prea târziu pentru ca liderii din celelalte state membre ale UE să-l aprobe înaintea retragerii propriu-zise din UE a britanicilor, programată la 29 martie, relatează miercuri Reuters preluată de Agerpres.
"Au termen până la 10 martie, poate cel mai târziu 15 martie", a declarat un diplomat european, subliniind că blocul comunitar are nevoie de timp pentru a pregăti aprobarea acordului la summitul şefilor de stat şi de guvern din UE din 21-22 martie.
"În caz contrar, ei (britanicii) vor fi forţaţi să amâne Brexit-ul sau să iasă fără un acord'', a spus el.
Un alt diplomat a declarat de asemenea că mijlocul lunii martie este un termen limită efectiv pentru obţinerea unui acord pentru Brexit în parlamentul de la Londra.
Pe de altă parte, ministrul de externe britanic Jeremy Hunt a insistat că soluţionarea problemei legate de "backstop" (plasa de siguranţă) este singura modalitate de a evita un Brexit dur pe 29 martie. Schimbări obligatorii la "plasa de siguranţă" sau "backstop", care ar trebui să prevină revenirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, este "singura cale" de a evita un Brexit fără acord, a apreciat şeful diplomaţiei britanice.
"Aceasta este într-adevăr singura cale de ieşire din această situaţie", a spus Jeremy Hunt în cadrul unui discurs la Berlin. "Cred că problema privind o prelungire (a termenului de 29 martie) este că aceasta nu va rezolva nimic'', a adăugat el.
La rândul său, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a admis că este nemulţumit de ieşirea Marii Britanii din UE şi de alte evoluţii politice de pe întreg continentul în contextul în care se apropie de încheierea mandatului său, notează dpa.
"Am venit la Bruxelles în 2014 pentru a construi ceva - şi acum sunt preocupat de o demolare", a declarat marţis seară Juncker, referindu-se la Brexit într-un discurs rostit la parlamentul din landul Baden-Wuerttemberg, în Stuttgart.
Discuţiile avute cu premierul britanic Theresa May au fost la fel de distractive ca şi cele despre taxe şi comerţ purtate cu preşedintele american Donald Trump, a spus Juncker.
Mandatul lui Juncker de preşedinte al Comisiei Europene se încheie în noiembrie şi nu va mai candida pentru un nou mandat. Vizita responsabilului european la Stuttgart survine în contextul în care negocierile pentru Brexit cu Marea Britanie se află într-o fază critică înaintea datei oficiale de ieşire din UE prevăzută la 29 martie.
Juncker a apreciat că Brexit-ul este cea mai tragică decizie postbelică care a fost luată în Europa. În cazul în care data ieşirii Marii Britanii este amânată după 2 iulie, când are loc prima sesiune a Parlamentului European nou ales, Marea Britanie ar trebui să participe la alegerile din UE.
În acest context, un purtător de cuvânt al executivului comunitar a anunţat, citat de dpa şi AFP, că preşedintele Comisiei Europene se va întâlni miercuri seară cu prim-ministrul britanic Theresa May.
Regatul Unit are termen până la mijlocul lunii martie să adopte acordul pentru Brexit
Explorează subiectul
Articole Similare

126
Medicamentele care conţin levamisol, retrase de pe piaţa UE
126

40
Reţeaua europeană de sateliţi IRIS2, rivală a Starlink, trebuie să fie competitivă la preţ şi performanţă, spune şeful Eutelsat
40

3.664
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
3.664

3.380
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
3.380

1.835
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.835

4.954
VIDEO Semnal istoric dat de cancelarul german: „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există! Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie”
4.954

93
VIDEO Gabriela Firea, despre inițiativa „My Voice, My Choice”: „Este rândul Comisiei Europene să asculte solicitarea celor peste 1,2 milioane de cetățeni europeni”
93

75
Europenii se tem pentru siguranța lor. Oamenii cer acțiuni ferme de la Uniunea Europeană
75

38
UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică
38

215
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
215

5.333
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
5.333

2.605
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.605

663
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
663

















Comentează