Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a cărui ţară este membră a NATO, le-a reproşat vineri Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene lipsa lor de "acţiune hotărâtă" în faţa invadării Ucrainei de către Rusia, relatează France Presse şi Reuters.
"NATO ar fi trebuit să ia măsuri mai decisive. Europei îi lipseşte hotărârea în modul de abordare. Tot ceea ce fac este să dea sfaturi şi păreri Ucrainei", a insistat preşedintele turc într-o întâlnire cu presa, exprimându-şi încredere că reuniunea de vineri a NATO va duce la o abordare mai hotărâtă din partea Alianţei.
Aceasta "nu ar trebui să se transforme într-un val de condamnări. NATO ar trebui să facă un pas mai decisiv", a spus Erdogan după rugăciunea musulmană de vineri la Istanbul.
"Aceste condamnări şi aceste sfaturi nu ar trebui să fie doar pentru spectacol", a adăugat el.
"Cum a spus-o el (preşedintele ucrainean Volodimir) Zelenski, aceasta nu corespunde relaţiilor de prietenie şi de solidaritate", a continuat Erdogan, care urmează să ia parte în cursul zilei la summitul NATO prin videoconferinţă.
Preşedintele turc a denunţat joi "o lovitură dură dată păcii şi stabilităţii regionale" după declanşarea ofensivei Rusiei împotriva Ucrainei, acuzând o intervenţie "inacceptabilă".
Recep Erdogan răbufnește la adresa UE și NATO: 'Aceste condamnări şi aceste sfaturi nu ar trebui să fie doar pentru spectacol'
București
17°C
Articole Similare

234
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
234

1.760
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.760

2.887
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.887

3.065
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.065

3.781
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.781

3.031
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.031

1.448
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.448

5.852
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.852

2.365
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.365

3.529
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.529

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.317
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.317

1.838
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.838
















Comentează