Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a desemnat pe Andrii Motoviloveț, un lider al fracțiunii "Slujitorul Poporului", să creeze un plan pentru funcționarea Parlamentul Ucrainei în cazul în care războiul va dura încă câțiva ani, notează Ukrainska Pravda.
Încă trei ani de război?
"Înțelegem că negocierile trilaterale vor fi, cel mai probabil, suspendate, deoarece niciuna dintre părți nu este pregătită să facă concesii. Prin urmare, trebuie să pregătim un plan pentru funcționarea actualului Parlament pentru încă unul, doi sau trei ani. Andrii Motoviloveț lucrează la acest plan. Nu este constrâns de un termen limită, dar îl elaborează în mod activ."
În acest context, autoritățile ucrainene încearcă să îmbunătățească coordonarea între guvern și Președinție, iar surse apropiate echipei lui Zelenski spun că, după ce Andrii Iermak a părăsit Biroul Președintelui, au existat mai puține conflicte interne și mai multă muncă efectivă.
SUA s-ar putea retrage din negocieri
Pe plan extern, Ucraina se află sub presiune din partea Rusiei și a Statelor Unite, care cer retragerea trupelor ucrainene din regiunea Donețk. Dacă negocierile nu dau roade, Statele Unite ar putea să se retragă din discuții și să se concentreze pe alte probleme, cum ar fi conflictul din Iran.
În același timp, Rusia a intensificat atacurile în estul Ucrainei, folosind zeci de tancuri și vehicule blindate.
Președintele Zelenski este îngrijorat și de impactul conflictului din Orientul Mijlociu asupra Ucrainei, spunând că un război mai lung în acea regiune ar putea ajuta Rusia, din cauza creșterii prețurilor la petrol și a modificărilor în sancțiunile economice impuse Rusiei.
Negocieri lungi și fără rezultat
Începând din ianuarie 2026, au fost organizate întâlniri trilaterale între Ucraina, Statele Unite și Rusia pentru a găsi o soluție. Totuși, aceste negocieri au fost suspendate în martie, după ce Statele Unite și Israel au lansat o operațiune militară împotriva Iranului.
În perioada 21-22 martie 2026, a avut loc o nouă rundă de negocieri în Statele Unite, unde delegațiile ucrainene și americane au discutat în principal despre condițiile de securitate pe care Statele Unite ar putea să le ofere Ucrainei după încheierea conflictului, însă fără a se ajunge la un acord clar.





























Comentează