Tenismanul spaniol Rafael Nadal, deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem (21) cucerite pe parcursul carierei, a avut numai cuvinte de laudă la adresa tânărului său compatriot Carlos Alcaraz (18 ani), pe care urmează să-l înfrunte în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (Statele Unite).
"Carlos are toate ingredientele. Are pasiune şi este suficient de umil ca să muncească din greu. E un tip bun. Îmi aminteşte de mine când aveam 17 sau 18 ani. Cred că este de neoprit în ceea ce priveşte cariera sa", a spus Nadal, citat de agenţia EFE.
Fostul lider al clasamentului ATP s-a declarat convins că Alcaraz va fi "un mare rival" în duelul pentru calificarea în finala competiţiei din California, precum şi în sezonul pe zgură care va debuta în scurt timp.
"La modul egoist, cred că este grozav, sincer, să ai o vedetă ca el, din ţara mea, pentru că suntem (în Spania) iubitori de tenis şi ne vom bucura în continuare de un jucător incredibil ca el, pentru mulţi ani", a mai spus Nadal. El a asigurat că îi doreşte "ce este mai bun" lui Alcaraz, dar a glumit adăugând că urările sale de bine pentru tânărul jucător nu includ şi duelul lor de sâmbătă, din semifinalele turneului de la Indian Wells.
Rafael Nadal (35 ani) este neînvins de la debutul acestui sezon, reuşind să câştige 19 meciuri consecutive şi să cucerească trei trofee, la Melbourne Summer Set, Australian Open şi Acapulco.
Joi, în sferturile de finală de la Indian Wells, Rafael Nadal l-a învins cu 7-6 (0), 5-7, 6-4 pe australianul Nick Kyrgios, în timp ce Carlos Alcaraz a dispus cu 6-3, 6-3 de britanicul Cameron Norrie, campionul en titre.
Nadal şi Alcaraz s-au mai întâlnit o singură dată până acum în circuitul profesionist, anul trecut la Mastersul 1.000 ATP de la Madrid, victoria revenindu-i lui Nadal (6-1, 6-2).
Rafael Nadal, despre compatriotul Carlos Alcaraz, pe care urmează să-l înfrunte în semifinalele de la Indian Wells: Îmi aminteşte de mine când aveam 18 ani
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
0

17
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
17

18
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
18

1.955
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.955

17
Tiger Woods nu va fi căpitanul echipei SUA la Ryder Cup în 2027
17

5.013
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
5.013

73
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
73

86
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
86

31
Bianca Andreescu, out de la Charleston
31

32
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
32

77
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
77

84
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
84

16
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
16
















Comentează