Tenismanul spaniol Rafael Nadal a obţinut a 18-a sa victorie consecutivă din acest sezon, 7-6 (7/3), 7-6 (7/5) cu gigantul american Reilly Opelka (2,11 m), care i-a adus calificarea în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 8.584.055 dolari, conform Agerpres.
Nadal, numărul patru mondial, rămâne neînvins în 2022, iar cu succesul de miercuri depăşeşte performanţele deţinute de Pete Sampras (1997) şi Roger Federer (2018). Nadal a depăşit şi startul de sezon avut de Novak Djokovic în 2013, tot 17 victorii, însă sârbul deţine cele mai lungi serii în debutul unei stagiuni, 26 de victorii consecutive în 2020 şi 41 în 2011, recordul de la debutul erei ATP, în 1990.
În meciul cu Opelka, al cărui prim serviciu a atins şi 235 km/h, Nadal s-a plasat de multe ori la 5-6 metri în spatele liniei de fund pentru a putea returna.
Nadal, care vizează al patrulea său titlu consecutiv din acest sezon, după ATP 250 de la Melbourne, Australian Open şi Acapulco, a acuzat dureri la piciorul stâng, la care s-a operat anul trecut.
Ibericul, triplu campion la Indian Wells (2007, 2009, 2013), îl va întâlni în sferturi contra australianului Nick Kyrgios (132 ATP), care a beneficiat de retragerea italianului Jannik Sinner.
Francezul Gael Monfils, care în turul anterior l-a eliminat pe liderul mondial Daniil Medvedev, cu 4-6, 6-3, 6-1, a fost întrecut în optimi de tânărul tenisman spaniol Carlos Alcaraz (18 ani), cu 7-5, 6-1.
Sârbul Miomir Kecmanovic a produs surpriza prin victoria în faţa italianului Matteo Berrettini, al şaselea favorit, cu 6-3, 6-7 (5/7), 6-4.
Rezultatele înregistrate miercuri în optimile de finală:
Carlos Alcaraz (Spania/N.19) - Gael Monfils (Franţa/N.26) 7-5, 6-1
Cameron Norrie (Marea Britanie/N.12) - Jenson Brooksby (SUA) 6-2, 6-4
Rafael Nadal (Spania/N.4) - Reilly Opelka (SUA/N.17) 7-6 (7/3), 7-6 (7/5)
Nick Kyrgios (Australia) - Jannik Sinner (Italia/N.10) (forfait Sinner)
Miomir Kecmanovic (Serbia) - Matteo Berrettini (Italia/N.6) 6-3, 6-7 (5/7), 6-4
Taylor Fritz (SUA/N.20) - Alex De Minaur (Australia/N.29) 3-6, 6-4, 7-6 (7/5)
Andrei Rublev (Rusia/N.7) - Hubert Hurkacz (Polonia/N.11) 7-6 (7/5), 6-4
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.33) - John Isner (SUA/N.23) 6-3, 7-6 (8/6)
Rafael Nadal a obţinut a 18-a sa victorie consecutivă din acest sezon, care i-a adus calificarea în sferturile de finală de la Indian Wells
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

446
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
446

39
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
39

36
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
36

23
Bianca Andreescu, out de la Charleston
23

30
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
30

54
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
54

82
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
82

15
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
15

61
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
61

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

116
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
116

45
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
45

2.513
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.513
















Comentează