Ambulanţele private au făcut parte din Planul Roşu, fiind utilizate pentru intervenţia la urgenţele curente, a precizat luni Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă în Punctul de vedere la raportul Corpului de control al premierului cu privire la intervenţia din club Colectiv.
"Această abordare a ambulanţelor private a avut logica ei având în vedere că acestea nu sunt standardizate şi interoperabile cu cele ale SABIF şi ISUBIF, ceea ce ar fi generat dificultăţi în tratarea victimelor. Urgenţele curente ale populaţiei Bucureştiului şi judeţului Ilfov trebuiau şi ele asigurate, acest lucru realizându-se prin intervenţia deloc de neglijat a serviciilor private", precizează DSU, potrivit Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor DSU, în cazul unor situaţii de urgenţă de amploare în care sunt implicate în asigurarea răspunsului mai multe agenţii cu atribuţii în domeniu, pe partea de comunicare se aplică principiul vocii unice.
DSU precizează că a comunicat datele obţinute din rapoartele primite din partea instituţiilor aflate în coordonare.
"Anumite neconcordanţe între raportările SABIF şi ISUBIF au fost sesizate şi de către DSU, motiv pentru care aşa cum am informat şi Corpul de control s-a solicitat Serviciului de Telecomunicaţii Speciale accesul la înregistrările SNUAU 112 legate de incident începând cu primul apel până în momentul finalizării transferurilor interspitaliceşti ale pacienţilor. STS ne-a transmis faptul că este necesar să solicităm avizul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică deoarece înregistrările constituie probatoriu în dosarul de cercetare. În urma solicitării adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DSU nu a primit niciun răspuns", se arată în Punctul de vedere al departamentului.
DSU subliniază că sistemul de urgenţă din România este apreciat ca fiind unul din cele mai performante sisteme de urgenţă, astfel de evaluări fiind menţionate atât în reportaje şi emisiuni realizate de televiziuni internaţionale (National Geographic, TV5, TVE), cât şi în documentele oficiale elaborate de organisme internaţionale sau experţi (Banca Mondială, OMS, World Rescue Organization, Ian Cameron expert Protecţie Civilă şi Media Adviser în cadrul National Steering Committe for Warning and Informing the Public al Guvernului Marii Britanii).
Potrivit DSU, "afirmaţia 'sistemul de intervenţie trebuie reformat radical' este una extrem de serioasă şi trebuie clarificată".
Raed Arafat 'scutură' raportul Colectiv
Explorează subiectul
Articole Similare

1.305
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
1.305

345
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
345

1.416
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
1.416

1.585
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.585

1.596
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.596

3.164
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
3.164

1.674
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.674

670
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
670

766
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
766

1.176
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.176

2.046
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.046

561
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
561

1.283
VIDEO Nicușor Dan anunță tensiuni în discuțiile legate de SUA din Belgia: S-au spus lucruri dureroase
1.283

















Comentează