Qatarul, ţara gazdă a Cupei Mondiale de fotbal din acest an, aflată sub tirul criticilor, este victima "discriminării" deoarece unii "nu pot accepta ca o ţară arabă şi musulmană" să organizeze un astfel de eveniment, a afirmat emirul Tamim bin Hamad Al Thani, citat de AFP și Agerpres.
De la atribuirea de către FIFA a turneului final, în 2010, bogatul stat din zona Golfului Persic a fost criticat de apărătorii drepturilor omului, în special pentru modul în care îi tratează pe muncitorii străini angajaţi pe şantierele legate de CM 2022, competiţie care se va derula între 21 noiembrie şi 18 decembrie.
"De zeci de ani, Orientul Mijlociu suferă din cauza discriminării", a declarat emirul Al Thani, cu ocazia deschiderii reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos (Elveţia).
"Chiar şi astăzi există oameni care nu pot accepta ideea că o ţară arabă şi musulmană poate organiza un eveniment precum Cupa Mondială. Aceşti indivizi, mulţi dintre ei cu poziţii influente, au lansat atacuri de o intensitate fără precedent", a deplâns liderul Qatarului.
Ca răspuns la criticile care i-au fost aduse, micul emirat, bogat în gaze naturale şi petrol, a redus în 2016 "kafala", un sistem de sponsorizare care face din angajaţi cvasi-proprietăţi ale angajatorului lor. Doha a introdus, de asemenea, un salariu minim în 2020.
"Qatarul este la fel ca propria voastră ţară.... Nu este perfect, dar încearcă în mod constant să progreseze", a insistat emirul.
"Suntem foarte mândri de dezvoltarea, reformele şi progresele pe care le-am făcut şi suntem recunoscători pentru lumina reflectoarelor pe care ne-a oferit-o Cupa Mondială", a adăugat el.
Pentru unele ONG-uri însă, progresele înregistrate sunt amestecate şi nu întotdeauna aplicate. Aceste organizaţii consideră că trebuie exercitată o presiune mai mare asupra ţării şi a FIFA, înainte de competiţie.
Săptămâna trecută, Amnesty International a cerut instanţei conducătoare a fotbalului mondial să plătească despăgubiri de cel puţin 440 de milioane de dolari lucrătorilor "abuzaţi" pe şantierele de construcţii legate de Cupa Mondială 2022.
Qatarul, ţara gazdă a Cupei Mondiale de fotbal din acest an, denunță că este victima 'discriminării' în organizarea unui astfel de eveniment
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

62
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
62

13
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
13

54
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
54

62
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
62

99
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
99

37
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
37

2.478
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.478

47
Chelsea înregistrează cea mai mare pierdere din fotbalul englez
47

129
Reacția lui Fabio Capello după ce Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială: O rușine
129

39
Emma Răducanu se retrage de la turneul de la Linz
39

377
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
377

20.212
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua/ Efecte și în procesul pentru 37 de milioane de euro
20.212

110
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
110
















Comentează