Preşedintele Rusiei l-a felicitat ieri pe socialistul Igor Dodon pentru victoria în scrutinul prezidenţial din Republica Moldova. Gestul lui Putin ţine de normalitate, Dodon prezentându-se în faţa alegătorilor ca un om apropiat Moscovei, care a militat pentru drumul Republicii Moldova spre Est.
Ceea ce a surprins a fost graba cu care Preşedintele şi Guvernul României au recunoscut rezultatele alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, la câteva minute după comunicatul pe aceeaşi temă a lui Vladimir Putin. Este un gest făcut cu rea credinţă sau din nepricepere?
Românii de o parte și de alta a Prutului s-au aşteptat, în egală măsură, ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să o felicite pe Maia Sandu, candidatul proeuropean, pentru prestaţia sa excepţională în alegeri, înainte de a recunoaşte victoria la preşedinţie a prorusului Igor Dodon.
În acelaşi timp, era firesc ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să manifeste empatie faţă de basarabenii de peste hotare cărora le-a fost interzis dreptul la vot din cauza proastei organizări a alegerilor în străinătate. Spun acest lucru gândidu-mă la valul creat în favoarea actualului preşedinte român de cozile infernale de la secțiile de peste hotare la alegerile din 2014.
În timp ce Putin și Iohannis recunoaşteau la unison rezultatul alegerilor prezidenţiale din R. Moldova, mii de basarabeni protestau la Chişinău, dar şi în mai multe oraşe din România, împotriva modului fraudulos de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin electoral.
Aproape că ne obişnuisem cu lentoarea reacţiilor preşedintelui Iohannis, când, iată, acesta a sărit imediat cu un comunicat de validare a preşedintelui prorus de la Chişinău, asemeni unei pantere, pe urmele marelui urs.
Putin şi Iohannis, grăbiţi să recunoască victoria prorusului Dodon la preşedinţia Republicii Moldova
Explorează subiectul
Articole Similare

17.469
Fenomenul „cagongjok” forțează Starbucks să limiteze echipamentele voluminoase în cafenele
17.469

5.624
Binomul toxic Dan-Bolojan
5.624

3.636
Nefolositorul
3.636

846
Demograful Vasile Ghețău explică fenomenul demografic fără precedent din Uniunea Europeană
846

4.730
Toți reziștii împotriva Justiției! Asaltul final, în democrația hibridă
4.730

1.433
La rece, despre alegerile din București
1.433

7.284
Domnului inginer Ionuț Moșteanu
7.284

3.420
Straniul caz al elevului Titi Bălănescu, un soi de Orban de la 1900
3.420

2.944
Demograful Vasile Ghețău dă detalii despre speranța de viață în România de la 1950 la 2050: Cât vom trăi la mijlocul acestui secol
2.944

4.235
România sub asediu: nu avem nevoie de război ca să ne distrugem singuri
4.235

3.878
Oana, Nicu și coana Justițica
3.878

399
Tinerii în centrul democrației – tema ediției 2025 a Galei Tineretului din România
399

2.940
Alertă sanitară în India - 'Amoeba mâncătoare de creier' se răspândește rapid
2.940

















Comentează