Preşedintele rus, Vladimir Putin, a depus un proiect de lege privind prelungirea cu cinci ani a acordul ruso-american New START vizând reducerea arsenalelor lor nucleare, care expiră la 5 februarie, a informat marţi Camera inferioară a parlamentului rus, relatează AFP preluat de agerpres.
"Acordul prevede posibilitatea prelungirii lui pe o perioadă de până la cinci ani, dacă Rusia şi Statele Unite iau o astfel de decizie. În ianuarie 2021, un acord de principiu între cele două părţi a fost găsit pentru o prelungire cu cinci ani", a indicat Duma de Stat, într-o notă publicată pe site-ul său.
Citat de agenţia oficială de presă TASS, şeful Comisiei pentru politică externă din Duma de Stat, Leonid Sluţki, a afirmat că ratificarea acordului ar putea fi studiată în sesiune plenară cu începere de miercuri.
Anunţul a fost făcut după ce preşedintele Vladimir Putin a avut marţi prima convorbire cu preşedintele american, Joe Biden, după instalarea lui la Casa Albă.
Potrivit Kremlinului, cei doi lideri au abordat prelungirea acordului de limitare a armelor nucleare New START, unul dintre subiectele fierbinţi între Moscova şi noua administraţie americană.
"Preşedinţii şi-au exprimat satisfacţia privind schimbul de note diplomatice asupra prelungirii" acestui acord, a indicat marţi preşedinţia rusă.
"În zilele următoare, părţile vor îndeplini toate procedurile necesare pentru a garanta funcţionarea viitoare a acestui juridic şi internaţional important", a continuat Kremlinul.
În timp ce Joe Biden se declară favorabil prelungirii acordului cu cinci ani, administraţia Trump nu a acceptat decât o prelungire condiţionată cu un an, timpul pentru a negocia un acord mai general incluzând China.
Acordul a fost semnat în 2010 în capitala cehă, Praga, între preşedintele american de atunci, Barack Obama, şi liderul rus Dmitri Medvedev şi a fost văzut ca o componentă-cheie a eforturilor lui Obama de a "reseta" relaţiile cu Kremlinul.
El limitează numărul de focoase nucleare pe care îl poate desfăşura fiecare dintre cei doi rivali la un maxim de 1550, cu circa 30% mai puţine faţă de limita stabilită precedent, în 2002, şi la 800 numărul de lansatoare şi bombardiere grele - suficient, totuşi, pentru a arunca lumea în aer, de câteva ori.
Putin a trimis Dumei de Stat un proiect de lege pentru prelungirea cu cinci ani a acordului New START
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

227
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
227

732
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
732

29
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
29

831
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
831

2.312
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.312

37
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
37

2.750
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.750

1.998
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.998

146
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
146

91
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
91

3.811
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.811

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.572
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.572
















Comentează