Fiul fostului şah al Iranului, Reza Pahlavi, care se declară pregătit să conducă o tranziţie democratică în Iran, s-a declarat convins, vineri, într-un discurs la Washington, că Republica islamică va cădea din cauza manifestaţiilor în masă şi a cerut atacuri ”chirurgicale” împotriva Gardienilor Revoluţiei, relatează AFP, citat de news.ro.
”Republica islamică va cădea, nu este o problemă de «dacă», ci de «când»”, a declarat Reza Pahlavi într-o conferinţă de presă la Washington.
”Acest regim este la capătul puterilor, el este cu siguranţă pe punctul de a se prăbuşi”, a declarat el.
Pahlavi, pregătit să conducă o tranziţie democratică în ţara sa
Reza Pahlavi, care are reşedinţă în Statele Unite, dă asigurări că este pregătit să conducă o tranziţie democratică în ţara sa şi anunţă că a elaborat ”un plan pentru primele 100 de zile după căderea regimului şi în vederea reconstrucţiei şi stabilizării pe termen lung a ţării noastre”, promiţând de asemenea o normalizare a relaţiilor cu Israelul.
”Mă voi întoarce în Iran”, a declarat el, adăugând că se consideră ”singurul care poate garanta o tranziţie stabilă”.
”Azi, în timp ce compatrioţii mei fac apel la mine să preiau frâiele, reafirm angajamentul pe care mi l-am asumat toată viaţa, preluând conducerea mişcării care va permite preluarea ţării noastre de la forţe ostile antiiraniene care o ocupă şi-i omoară copiii”, a declarat el.
Moştenitorul tronului şahului Iranului, Reza Pahlavi, în vârstă de 65 de ani, trăieşte în exil în Statele Unite de la Revoluţia din 1979 care i-a răstunat tatăl de la putere. El se prezintă în prezent ca o figură a unităţii în contestarea care zguduie ţara.
Numele său a revenit la manifestaţii încă de la 28 decembrie, când a început contestarea, cu sloganul ”Pahlavi bar migarde!" (”Pahlavi va reveni!”.
Fostul prinţ moştenitor, care dă asigurări de mult timp că nu revendică tronul, rămâne însă o figură clivantă, inclusiv în rândul opoziţiei iraniene, foarte împărţită.
”Poporul iranian ia măsuri decisive pe teren. Este acum timpul ca comunitatea internaţională să i se alăture deplin”, a adăugat el.
Valul de proteste din Iran a fost înăbuşit - pentru moment - de o represiune violentă, soldată cu mii de morţi, potrivit unor experţi şi ONG-uri, la o săptămână după manifestaţii importante împotriva puterii, unele dintre cele mai importante de la proclamarea Republicii islamice în 1979.
Apel către Emmanuel Macron
”Nu mai este vorba despre o simplă represiune, ci despre o ocupaţie străină îmbrăcată în robe clericale”, a declarat Pahlavi.
El a cerut comunităţii internaţionale ”să protejeze poporul iranian prin slăbirea capacităţii represive a regimului”, şi anume prin desfăşurarea unor ”atacuri chirurgicale” împotriva liderilor gardienilor Revoluţiei islamice şi infrastructurii de comandament şi control a acestora.
Donald Trump a ameninţat în ami multe rânduri să intervină împotriva reprrimării sângeroase desfăşurată de către Guvernul iranian împotriva manifestanţilor, dând asigurări că ”ajutor este pe drum”.
Însă preşedintele american s-a abţinut, pentru moment, să acţioneze şi chiar a mulţumit vineri Guvernului iranian pentru că a anulat ”toate spânzurările prevăzute” ale manifestanţilor.
”Respect puternic faptul că toate spânzurările prevăzute, care trebuiau să aibă loc ieri (peste 800 dintre ele), au fost anulate de liderii Iranului, Mulţumesc!”, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social.
Întrebat despre poziţia preşedintelui american, Pahlavi a răspuns că ”cred că preşedintele Trump este un om de cuvânt şi că până la urmă va trece de partea poporului iranian, aşa cum a spus”.
Adresându-se preşedintelui francez Emmanuel Macron, al cărui răspuns împotriva represiuni din Iran a fost considerat timorat, Pahlavi l-a îndemnat să le transmită iranienilor ”un mesaj clar” de susţinere.
”Alegerea este foarte simplă de făcut şi îl sfătuiesc pe preşedintele francez, dacă-mi pot permite, să asculte apelul milioanelor de iranieni care se îndreaptă către lumea liberă şi spun: «ce spuenţi? sunteţi cu noi?» Şi sper ca preşedintele francez să spună până la urmă că se alătură poporului iranian”, a declarat el.





























Comentează