Turneul final al Cupei Davis ar putea fi găzduit de Emiratele Arabe Unite în următorii ani, după cum a relatat, joi, Daily Telegraph, însă Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a precizat că un anunţ în acest sens va fi făcut săptămâna viitoare, potrivit Reuters, citat de agerpres.
Daily Telegraph scrie că ITF şi compania Kosmos, care este patroana competiţiei, au optat pentru a muta turneul în Emirate pentru o perioadă de cinci ani.
''Speculaţiile despre găzduirea Finalelor Cupei Davis în Orientul Mijlociu nu sunt noi. Boardul ITF studiază candidatele pentru 2022 împreună cu Kosmos şi va lua o decizie până la încheierea turneului final'', a reacţionat un purtător de cuvânt al ITF.
Ediţia din acest an a competiţiei este organizată în trei oraşe, Madrid, Torino şi Innsbruck, cu participarea a 18 echipe.
Competiţia masculină de tenis pe echipe, care a fost fondată în 1900, a trecut prin numeroase schimbări de format, cea mai recentă având loc în 2019, când s-a trecut de la sistemul meciurilor ''acasă şi în deplasare'' la un turneu final de tipul Cupei Mondiale, găzduit de Madrid. Ediţia de anul trecut nu s-a ţinut, din cauza pandemiei de Covid-19. Ediţia inaugurală, din 2019, a fost câştigată de Spania.
Reforma Cupei Davis a fost realizată în urma unui contract al ITF cu Kosmos, un grup spaniol de investiţii fondat de fotbalistul Gerard Pique, cu o valoare de trei miliarde de dolari pe o perioadă de 25 de ani.
Purtător de cuvânt al ITF: Speculaţiile despre găzduirea Finalelor Cupei Davis în Orientul Mijlociu nu sunt noi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

19
Matei Radu s-a calificat în semifinalele CM de scrimă pentru cadeți
19

19
Victoria Carl, suspendată 18 luni pentru dopaj
19

45
Dinamo se alătură cluburilor nemulțumite de noile prevederi legislativ
45

31
Gigi Buffon a demisionat din funcția de șef al delegației Italiei
31

27
Farul Constanţa se alătură cluburilor care contestă noile prevederi legislative din sport
27

14
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
14

19
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
19

26
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
26

41
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
41

32
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
32

55
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
55

40
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
40

53
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
53
















Comentează